Jaful a vizat un bancomat al băncii Santander din Vega de Villafufre, în primele ore ale zilei de 27 martie, iar românul a folosit un tractor pentru a smulge bancomatul din peretele unitații bancare.
Bărbatul, rezident în Saro a fost reținut recent, împreună cu un complice, pentru furtul dintr-o locuință locală, de unde au fost sustrase unelte și bilete de loterie.
În conformitate cu un comunicat al Gărzii Civile, publicat de cotidianul El Diario Montanes, cei doi bărbați, în vârstă de 35 și 29 de ani, din Villacarriedo și Saro, au fost arestați în legătură cu spargerea unei locuințe din Vega de Villafufre. Bărbatul român este, de asemenea, asociat cu furtul bancomatului din martie, un jaf care a șocat comunitatea locală.
Martorii au relatat că, în dimineața zilei de 27 martie, în jurul orei cinci, o bubuitură puternică a răsunat în întreaga localitate, iar clădirea în care era amplasat bancomatul, o fostă clădire a Poștei, a fost complet distrusă. Hoții au reușit să fugă cu un seif de aproximativ 500-1000 kg, utilizând un tractor furat cu o oră înainte de la o fermă din zonă. Cu ajutorul utilajului agricol, aceștia au dărâmat clădirea și au transportat bancomatul în munți.
Cu toate acestea, hoții nu au reușit să deschidă seiful, iar Garda Civilă a recuperat atât tractorul avariat, cât și banii, găsiți în stare intactă într-o cabană din zona Monte Caballar. Deși camerele de supraveghere au surprins mai mulți infractori implicați în acest jaf, până în prezent, doar bărbatul din Saro a fost arestat.
Jaful bancomatului a provocat indignare în rândul locuitorilor din Vega de Villafufre, deoarece acesta fusese instalat cu doar două luni înainte, ca parte a unui proiect menit să combată depopularea regiunii. Inițiativa, susținută de guvernul Cantabriei și banca Santander, fusese mult așteptată de primarul José Luis Cobo, care lupta de patru ani pentru acest serviciu.
După incident, primarul a promis că bancomatul va fi reconstruit, iar acum se lucrează la o versiune mai sigură, realizată din beton armat, pentru a preveni astfel de incidente în viitor. Costul reconstrucției se ridică la 16.000 de euro, scrie StiriDiaspora.Cei doi bărbați arestați pentru spargerea locuinței au fost eliberați cu acuzații, însă ancheta continuă. Garda Civilă a precizat că cei doi au pătruns în locuință urcând pe un balcon și forțând ușa.De asemenea, autoritățile nu exclud noi arestări în cazul jafului de la bancomat, întrucât înregistrările video sugerează implicarea mai multor persoane. Coșmarul unui român care s-a trezit amenințat de managerul unui hotel din Grecia, după ce a lăsat o recenzie negativă pe Google