Lucia Goracci, jurnalista italiană agresată de Diana Șoșoacă, a trecut iar prin momente de groază. Aflată în Liban, într-o zonă afectată grav de bombardamentele Israelului, jurnalista și colegii ei, un șofer libanez și un cameraman, au fost atacați cu pietre și bâte de zeci de localnici. Aceștia au demarat în trombă, însă, huliganii au mers pe urmele lor, spun jurnaliștii.
„Filmam fără probleme, oamenii vorbeau cu noi. Dar a apărut un tip, un bărbat, s-a dus împotriva lui Marco Nicois, încercând să-i smulgă camera. L-am protejat pe Marco, apoi ne-am urcat înapoi în mașină, gata să plecăm repede. Au venit alții și au împins mașina și bărbatul, primul, a încercat să arunce cu o piatră mare în noi”, a povestit jurnalista.
La un moment dat, colegul jurnalistei Lucia Goracci a oprit la o benzinărie, a stat de vorbă cu scandalagiii și în cele din urmă spiritele s-au calmat, spun jurnaliștii. Însă, din cauza sperieturii pe care a tras-o, bărbatul a căzut ca secerat la pământ în urma unui atac de cord. El a primit îngrijiri medicale de urgență, potrivit presei.
În anul 2021, jurnalista italiană Lucia Goracci a venit în România pentru un interviu cu Diana Șoșoacă.
În urma unor discuții în contradictoriu, Diana Șoșoacă s-a enervat și ar fi închis-o în biroul ei de avocatură din București. La fața locului a intervenit poliția, iar Diana Șoșoacă a spus că, de fapt, ea fusese cea agresată.