Producătorul chinez de maşini electrice BYD se aşteaptă să crească vânzările în Germania în termen de şase luni, a declarat vicepreşedintele executiv Stella Li într-un interviu publicat sâmbătă, transmite Reuters.

BYD se va extinde în Germania în ”mai puţin de jumătate de an”, a declarat Li pentru ziarul Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS).

Stella Li a criticat creşterea tarifelor Uniunii Europene pentru vehiculele electrice (EV) produse în China, de luna viitoare, cărora Germania s-a opus, ca fiind o pierdere pentru consumator, adăugând că BYD va începe să producă maşini în Ungaria până la sfârşitul anului 2025.

”Cred că vom deveni un participant important pe piaţă aici în Europa”, a declarat ea pentru FAS, înaintea Salonului Auto de la Paris, care începe pe 14 octombrie.

Echipele de vânzări ale BYD în Germania au fost extinse pentru a lucra la câştigarea încrederii consumatorilor, deoarece strategia companiei era să-şi stabilească prezenţa pe termen lung, a spus Li.

Ea a refuzat să comenteze obiectivele de vânzări, dar a indicat că preţurile ar fi cuprinse între 25.000 de euro (şi 30.000 de euro fiecare.

”Încă lucrăm la planul nostru”, a spus ea.

Li a spus că, în opinia sa, producătorii de maşini europeni nu sunt competitivi, deoarece nu au avut certitudinea unei politici consecvente privind vehiculele electrice şi au încercat să excludă concurenţa sănătoasă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *