Alyona Polyn, pe numele său real de Yelena Sulikova, se află acum în banca acuzaților, fiind învinuită de extremism și de ofensarea sentimentelor credincioșilor. Femeia în vârstă de 44 de ani, a devenit cunoscută ca fostă participanta la reality show-ul ”Bătălia clarvăzătoarelor” și lider al grupului numit ”Imperiul celor mai puternice vrăjitoare”.

Conform presei locale, Polyn a intrat în vizorul autorităților încă din  2019 când a organizat un „Congres al vrăjitoarelor”. Scenele din cadrul congresului respectiv sunt parcă desprinse din filme cu magie: Un grup de femei îmbrăcate în negru au efectuat aparent vrăji pentru a-l ”încărca” cu putere și energie pe președintele rus și asupra dușmanilor săi, care ar trebui „să se întoarcă în abis”.

De ce unora li se face rău în biserică, în timpul slujbelor religioase. Explicația șocantă a unui duhovnic

Polyn a fost implicată și în susținerea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, oferind sprijin umanitar și psihologic trupelor ruse și familiilor acestora. Cu toate acestea, Serviciul Federal de Securitate (FSB) i-a tăiat avântul incursiunilor paranormale. Reprezentanții FSB au declarat că Polyn a distribuit literatură extremistă care îndeamnă la violență împotriva clerului Bisericii Ortodoxe Ruse și a postat un videoclip online cu declarații considerate umilitoare pentru cei de credință ortodoxă, conform Daily beast.  O percheziție în casa ei a dezvăluit obiecte precum păpuși voodoo, lumânări negre și figurine de demoni, conform rapoartelor. De ce se spunea despre aristocrați că au „sânge albastru”? Explicația este mult mai simplă decât ți-ai fi putut imagina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *