Augustin Zegrean susține că, potrivit legislaţiei în vigoare, referendumul local poate fi organizat în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, însă nu în aceleaşi secţii de votare.

„Acest lucru este însă foarte dificil, de aceea se luptă ei acum să modifice legea”, a explicat Zegrean.

Întrebat dacă se poate modifica legea în sensul dorit, fostul preşedinte CCR a spus: „La noi e posibil orice, inclusiv modificarea legii înainte sau chiar în ziua alegerilor. Încă n-am reuşit performanţa să modificăm legea după alegeri, dar…”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, declara, vineri, că este absolut legal să avem referendum local simultan cu alegeri prezidenţiale, iar singura chestiune este una tehnică ce poate fi rezolvată prin proiectul de lege iniţiat de PNL

Nicuşor Dan a declarat, după votul din CGMB pentru convocarea referendumului local, pe 24 noiembrie, că estimează costurile acestuia la 7 milioane de lei. El a precizat că, dacă Parlamentul dă o lege prin care referendumul local se comansează cu alegerile naţionale, cu primul tur alegerilor prezidenţiale, în acel moment nu va mai fi nevoie de birou electoral municipal şi la referendum se va putea vota în aceleaşi secţii de votare ca la scrutinul naţional.

”Consiliul General a votat declanşarea referendumului local pentru 24 noiembrie. Referendumul local va avea cele două întrebări pe care le-am propus, una privind împărţirea banilor care se strâng din taxele şi impozitele bucureştenilor între Primăria generală şi primările de sector, pentru că de ani de zile există o discrepanţă între atribuţiile noastre şi banii pe care îi primim noi, distribuiţi de către guvern din aceste taxe şi impozite, şi atribuţiile sectoarelor şi banii pe care îi primesc dumnealor”, a spus Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă.

 

El a precizat că a doua întrebare se referă la posibilitatea ca primarul municipiului Bucureşti să emite autorizaţiile de construire pe toată suprafaţa oraşului, aşa cum se întâmplă în toate capitalele europene.

Consilierii Generali de la PSD au propus o a treia întrebare, care a fost votată de celelalte partide politice, legată de înfiinţarea de către primăria capitale a unei structuri care se ocupe de problematica drogurilor în municipiul Bucureşti.

Potrivit edilului Capitalei, după votul din CGMB, hotărarea de Consiliu general se duce la Prefectul Capitalei.

”Prefectul înştiinţează, conform legii, Ministerul de Interne, care mai departe înştiinţează AEP-ul, se constituie un birou electoral municipal care va gestiona desfăşurarea acestui referendum. Dacă Parlamentul dă o lege prin care referendumul local se comansează cu alegerile naţionale, cu primul tur alegerilor prezidenţiale, în acel moment nu va mai fi nevoie de birou electoral municipal. El va fi acelaşi cu biroul electoral municipal de la alegerile prezidenţiale şi în fiecare secţie de votare vom avea o singură comisie şi mai multe buletine de vot, turul întâi alegeri prezidenţiale şi aceste trei buletine de vot pentru referendumul nostru local”, a explicat primarul.

Nicuşor Dan a subliniat că, dacă nu se întâmplă lucrul ăsta, primarii de sector vor trebui să găsească săli diferite sau să vadă dacă sala permite funcţionarea a două comisii în aceeaşi sală şi, bineînţeles că şi costurile vor fi ceva mai mari pentru că toţi oamenii ăştia trebuie plătiţi conform legii, iar costurile vor fi suportate de Primăria Capitală.

Întrebat care vor fi costurile referendumului, Nicuşor Dan a spus: ”Estimăm 7 milioane de lei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *