Actele de sabotaj ale Rusiei în Europa au început să devină numeroase și mult mai organizate. S-a ajuns la spionarea bazelor militare, incendierea de vehicule și chiar la crime. Iar toate acestea ar fi luat amploare începând cu acest an. Mai mult, într-o ieșire publică rară, Șeful MI5 spune că Rusia și Iran chiar ar fi plănuit mai multe comploturi teroriste pentru a crea haos în Marea Britanie și în întreaga Europă. 

Oficialii occidentali spun că astfel de incidente în care Rusia ar fi implicată pentru a provoca haos în Europa au crescut vertiginos încă de la începutul acestui an. Mai grav, spun oficialii, astfel de tensiuni ar putea lua amploare odată cu alegerile din Republica Moldova. În ciuda faptului că Rusia neagă constant aceste acuzații, presa străină scrie că există suspiciuni că agenți plătiți de ruși ar fi în spatele unor serii de infracțiuni.

Spargeri, incendieri, atacuri fizice și chiar presupuse comploturi de asasinat – ar fi doar câteva dintre incidentele grave ce i-au dus pe oficialii europeni să arate cu degetul spre Rusia.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că aproape fiecare ţară membră a raportat incidente de sabotaj sau perturbare, o campanie care s-a intensificat brusc de la invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina în 2022.

Visul Giorgiei Meloni de a scăpa de migranți s-a prăbușit, din cauza unei decizii a Tribunalului din Roma. Solicitanții de azil se întorc în Italia

Într-o ieșire publică rară, Șeful MI5 spune că Rusia și Iran chiar ar fi plănuit mai multe comploturi teroriste pentru a crea haos în Marea Britanie și în întreaga Europă.

Cazuri celebre de tentative asasinat, precum cazul Skripal, au făcut înconjurul lumii și tot Rusia a fost principala vizată. Fostul agent rus Serghei Skripal, împreună cu fiica sa Iulia, amândoi suspectați că au vândut secrete rusești Marii Britanii, au fost găsiți inconștienţi pe o bancă într-un oraș din sudul Angliei, în martie 2018. Clanța ușii locuinței lor fusese contaminată intenționat cu noviciok.

„Am citit că Putin e personal foarte interesat de otrăvuri și îi place să citească despre ele”, a spus Serghei Skripal.

Și oficialii români se tem că țara noastră, aflată chiar la graniță, ar putea fi însă prima în vizorul Rusiei.

„Pot sa garantez ca Rusia va pune pe Bratul Chilia nave militare”, a spus Cristian Diaconescu, fostul ministru de Externe, într-o intervenție la Realitatea Plus.

Obiectivele Rusiei, spun oficialii şi analiştii străini, sunt cel mai probabil subminarea încrederii europene în guverne, descurajarea sprijinului militar , descurajarea populației sau demonstrarea puterii Kremlinului. 

Eugen Tomac salută rezultatul referendumului din Republica Moldova: „Rusia nu și-a atins obiectivul!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *