Gafa lui Gigi Becali în ziua alegerilor

Înainte de episodul nefericit, omul de afaceri a avut de transmis și un mesaj.

„Să votăm, ne facem datoria. Dacă nu votăm, face Coldea ce vrea. La primărie se votează, nu? La primărie votăm…să rămână așa, consecvență. La euro votăm schimbarea, să fie o țara ca aurul de strălucitoare”, a declarat Becali la intrarea în secția de votare.

După ce și-a exprimat votul, Becali a explicat ce s-a întâmplat: „Da, prea mult, sunt oameni care se și încurcă… M-am încurcat că am pus pe AUR și era de fapt la primărie și am pus primar AUR. Eu am pus AUR. Am anulat votul, am luat altul. Votăm pentru o Românie care să strălucească ca aurul,” a spus el la România TV.

Gigi Becali a scăpat de un dosar penal

În 2023, Judecătoria Buftea a dispus încetarea procesului penal împotriva lui Gigi Becali în dosarul în care era acuzat de fraudă la vot. Instanța a constatat că fapta s-a prescris, după ce dosarul a stat patru ani în sertarele procurorilor.

Conform deciziei instanței: „În temeiul prevederilor art. 396 alin. 1 şi 6 Cpp, rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) Cpp, art. 154 alin. 1 lit. d) Cod Penal şi art. 5 Cod Penal, cu referire la art. 155 alin. 1 Cod Penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi nr. 67/2022 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal cu privire la inculpatul Becali George, trimis în judecată pentru fraudă la vot, în stare de recidivă, ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale (faptă din 06.10.2018).”

Becali a fost eliberat condiționat în aprilie 2015 din Penitenciarul Poartă Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de 3 ani și 6 luni primită în trei dosare: dosarul „Valiza”, cel privind schimbul de terenuri cu MApN și dosarul sechestrării hoților care i-au furat mașina. După eliberare, Becali a avut mai multe interdicții, inclusiv dreptul de a alege și de a fi ales în funcții publice.

În octombrie 2018, Gigi Becali s-a prezentat la vot la „Referendumul pentru familie”, în cadrul căruia românii au fost chemați să se exprime dacă sunt de acord cu schimbarea definiției familiei din Constituție, specificând căsătoria ca fiind între un bărbat și o femeie.

„Chiar dacă sunt 40 de grade afară, merg să votez. Și în patru labe merg la referendum. E cea mai mare acțiune din România în ultimii ani. E mai important decât toate războaiele. Depinde viitorul neamului, al copiilor și al nepoților. Dacă nu se face referendum și nu se spune clar că familia e compusă din bărbat și femeie, va fi greu. Ăștia ne atacă ușor, ușor. Nu acum, dar peste 20 – 30 de ani. O să se facă educație și se scrie în manuale „ce bine e să fii homosexual”. Trebuie să salvăm țara”, declara Gigi Becali în octombrie 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *