Cine este Nicolae Ciucă

 

General în rezervă, Nicolae Ciucă a fost șef al Statului Major al Apărării, cea mai înaltă poziție în ierarhia militară românească, între 2015-2019, ministru al Apărării între 2019-2021 și premier al României între 2021-2023. În prezent, este președintele Senatului și al PNL.

 

Ce studii are Nicolae Ciucă

 

Nicolae Ciucă este militar de carieră. A absolvit Liceul Militar „Tudor Vladimirescu”, din Craiova (1985) și Școala Militarǎ de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu”, din Sibiu (1988).

 

Cariera lui Nicolae Ciucă în domeniul militar a început în 1988, când a fost comandant de pluton la Regimentul 26 Mecanizat „Rovine”. 

 

În 1995, a absolvit Academia de Înalte Studii Militare din București, specializându-se în „Arme Întrunite”. 

 

La începutul anilor 2000, a participat la diverse misiuni în străinătate, în ţări ca Afganistan şi Irak. A fost decorat pentru modul în care i-a condus pe militarii români în teatrele externe, fiind unul dintre puţinii generali care şi-au câştigat gradele pe câmpul de luptă în epoca post-decembristă.

 

În 2000, a urmat cursul PSO (operaţii în sprijinul păcii) (Centrul PfP, Bucureşti) şi cursul de limbă engleză (Academia Forţelor Terestre, Sibiu), iar în 2001, a participat la cursul JOINT şi operaţii multinaţionale (Centrul PfP, Bucureşti).

 

În 2003, a obținut titlul de doctor în științe militare cu teza Dimensiunea angajării Armatei României în operații întrunite multinaționale la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. 

 

În 2005, a urmat Cursul de limba engleză – terminologie NATO, York Sr. John University, iar în 2006 şi-a aprofundat cunoştinţele absolvind, în SUA, Colegiul de război, trupe de uscat, şi a obţinut Masterul în Studii Strategice. 

 

În 2006, a finalizat un masterat în Studii Strategice la Colegiul de Război al Forțelor Terestre din SUA.

 

În 2012, Nicolae Ciucă a absolvit cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale „Securitate şi bună guvernare” – Colegiul Naţional de Apărare.

 

Cariera militară a lui Nicolae Ciucă 

 

Nicolae Ciucă a ocupat, de-a lungul timpului, funcții de conducere în cadrul Armatei Române, de la comanda unor plutoane la roluri de stat major.

 

Perioada de serviciu:

1988-1989: Comandant de pluton lansare la Regimentul 26 Mecanizat „Rovine”, Craiova.1989-1992: Comandant de pluton cercetare și instrucție la Batalionul 121 Cercetare, Craiova.1992-1993: Ofițer de stat major în Biroul operații, Batalionul 121 Cercetare.

Misiuni internaționale:

1996-1997: Ofițer de stat major în cadrul misiunii UNAVEM III, Angola.2002-2003: Comandant al batalionului românesc în misiunea Enduring Freedom, Afganistan.2004: Comandant al batalionului infanterie în misiunea din Irak.

Funcții de conducere:

2006-2007: Șef operații, Brigada 2 Infanterie „Rovine”, Craiova.2009-2011: Comandant al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, Focșani.2015-2019: Șef al Statului Major General al Armatei Române.

Distincții și decorații:

Ordinul „Virtutea Militară” în diferite grade.Ordinul Național „Pentru Merit” în diverse categorii.Embleme de onoare din partea Armatei României și a altor structuri militare.

 

În ianuarie 2015, preşedintele Klaus Iohannis l-a numit pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă Şef al Statului Major al Apărării, cea mai înaltă funcţie din Armată. 

 

În 2019, Nicolae Ciucă a fost trecut în rezervă şi numit ministru al Apărării în guvernul condus de Ludovic Orban. 

 

În decembrie 2020, Orban a demisionat din fruntea Guvernului după ce PNL a fost învins de PSD la alegerile parlamentare, iar preşedintele Klaus Iohannis l-a numit pe Nicole Ciucă premier interimar până la formarea coaliţiei de dreapta: PNL-USR-UDMR. 

 

Ulterior, în toamna lui 2021, după căderea Guvernului Cîţu, Klaus Iohannis a format un guvern PNL-PSD-UDMR şi l-a numit prim-ministru pe Nicolae Ciucă. 

 

Câteva luni mai târziu, în aprilie 2022, Florin Cîţu a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL, iar Nicolae Ciucă a fost instalat de liberali în fruntea partidului. 

 

La rotativa guvernamentală din iunie 2023, Nicolae Ciucă a cedat funcţia de prim-ministru lui Marcel Ciolacu şi a devenit preşedinte al Senatului.

 

Ce avere are Nicolae Ciucă

 

Nicolae Ciucă a avut, în 2022, un salariu total de 185.676 lei, pe lângă o pensie anuală de 221.616 lei pentru activitatea sa militară. 

 

În declarația sa de avere din 12 iunie 2024, el menționează că, împreună cu soția sa, dețin un teren intravilan de 598 mp, achiziționat în 2015 în Dumbrăveni, Ilfov, și un alt teren intravilan de 2.892 mp, cumpărat în 2005 în Pielești, Dolj.

 

Cuplul are o casă de locuit de 232 mp, construită în 2017, în Dumbrăveni.

 

Nicolae Ciucă este proprietarul a două autovehicule: un Toyota Corolla din 2006 și un Toyota RAV4 din 2020. 

 

La capitolul economii, are 163.227 de lei într-un fond de investiții la Raiffeisen Bank, deschis în 2021, și un cont curent cu 169.626 de lei la Banca Transilvania.

 

La capitolul datorii, Ciucă menționează un împrumut de 100.000 de lei la Banca Transilvania, cu scadență în 2025. 

 

Veniturile sale anuale includ o indemnizație de 105.991 lei din perioada în care a fost prim-ministru (ianuarie-iunie 2023) și 94.334 lei pentru perioada în care a ocupat funcția de președinte al Senatului (iunie-decembrie 2023).

 

Nicolae Ciucă are 57 de ani și este la prima candidatură la alegerile prezidențiale. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *