„Preşedintele vostru nu v-a abandonat niciodată şi nici nu vă va abandona, nu vă va trăda şi nici nu va fugi. Sunteţi toată viaţa mea”, a spus el în timpul ceremoniei de învestire, desfăşurată la Palatul Independenţei din Minsk, în timp ce depunea jurământul cu mâna pe Constituţia ţării pe care o guvernează din 1994 şi o va face până în 2030.
În ceea ce priveşte realegerea sa, Lukaşenko a spus că „această victorie nu este doar a mea, a preşedintelui, ci şi a milioanelor de belaruşi”.
„Pe 26 ianuarie am trecut printr-o altă răscruce istorică, am făcut-o cu siguranţă şi înţelepciune, fără să ne abatem de la drumul pe care am fost timp de o treime de secol”, a spus preşedintele.
„Avem totul în ordine în ceea ce priveşte libertatea presei, iar democraţie avem mai mult decât cei care se proclamă apărătorii ei”, a declarat preşedintele Belarusului.