În textul care se numește ”Păstrează-ți medalia! Olimpica Jordan Chiles ar trebui să trântească ușa în fața Comitetului Olimpic”, jurnalistul american folosește cuvinte dure și chiar îi înjură pe reprezentanții jocurilor olimpice.

”Problema este complicată, dar mesajul ar trebui să fie simplu: atunci când zeii olimpici corupți vor apărea la ușa lui Jordan Chiles, cerându-i medalia de bronz la sol, gimnasta de la UCLA ar trebui să le spună trei cuvinte.

Du-te dracului.

Este medalia ei, a câștigat-o corect, a câștigat-o definitiv, nu are ce căuta în această controversă, nu are ce căuta în România, are ce căuta într-un singur loc, acum și pentru totdeauna. Înfășurată în jurul gâtului ei.

Comitetul Internațional Olimpic vrea să-i ia medalia și să i-o dea Anei Bărbosu, dar dacă gimnasta româncă ar avea simțul fair-play-ului, nu ar trebui să o accepte.” – susține Bill Plaschke în editorialul din L.A. Times.

În continuare, acesta afirmă că ar fi corect ca ambele sportive să primească o medalie de bronz.

 

”Comitetul Olimpic Internațional vrea medalia ei? Să facă pași. În cazul în care Comitetul vrea să dea două medalii de bronz, una pentru fiecare dintre concurenții din această zăpăceală, bine. Făcând acest lucru, își vor asuma responsabilitatea pentru greșeala lor și nu vor penaliza niciunul dintre gimnaști, iar asta e în regulă.” – mai spune el.

 

„Nu am cuvinte”, a spus Chiles, joi, într-un mesaj publicat pe Instagram.

„Decizia pare nedreaptă și vine ca o lovitură grea, nu doar pentru mine, ci pentru toți cei care au susținut parcursul meu. … Voi aborda această provocare așa cum am făcut-o și cu celelalte – și voi depune toate eforturile pentru a mă asigura că se face dreptate. Cred că, la sfârșitul acestui drum, persoanele care dețin controlul vor face ceea ce trebuie.” – a mai transmis gimnasta americană.

 

Vineri, gimnasta Ana Măria Bărbosu a intrat, în sfârșit, în posesia medaliei de bronz câștigată la sol.

Ceremonia de premiere a avut loc pe esplanada din fața Casei Olimpice din București și a respectat întocmai protocolul de la Jocurile Olimpice.

 

Astfel, în urma scandalului tranșat de TAS, România obține după 12 ani o medalie olimpică la gimnastică.

Desi tribunalul de arbitraj sportiv a decis că sportiva Jordan Chiles trebuie să returneze medalia, reprezentanții comitetului sportiv și olimpic au făcut precizarea că nu este aceeași pe care a primit-o americanca la Paris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *