Statele Unite ale Americii au furnizat singure aproape jumătate din valoarea ajutorului militar acordat Ucrainei din 2022 până în 2024, potrivit institutului german Kiel Institute.
O parte a fost deja livrată, dar în confruntarea cu forțele ruse, dacă nimic nu se schimbă, ”în mai-iunie, fără ajutoare noi, va fi complicat” pentru ucraineni, estimează o sursă militară europeană pentru AFP.
”Având în vedere ceea ce a fost livrat, ce avem și ce producem, putem susține efortul timp de cel puțin șase luni fără a schimba în mod semnificativ caracterul războiului”, a apreciat pentru AFP analistul ucrainean Volodimir Fesenko.
”În ecuația unui conflict de uzură, sacrifici fie oameni, fie teren, fie muniție. Dacă ți se taie muniția, fie te retragi, fie sacrifici oameni”, rezumă Yohann Michel, cercetător la Universitatea Lyon-3.
Iată patru zone militare care ar putea fi afectate de suspendarea ajutorului american, potrivit AFP.
Apărare antiaeriană
Ucraina este în mod regulat ținta unor tiruri de rachete și drone asupra centrelor sale urbane sau a infrastructurii sale. Aceste atacuri masive supun la efort maxim apărarea ucraineană și o obligă să folosească numeroase muniții.
Pentru apărarea mai departe de linia frontului, Ucraina dispune în special de șapte sisteme american Patriot (furnizate de Statele Unite, Germania, România) și două SAMP/T europene puse la dispoziție de Roma și Paris pentru a efectua interceptări la mare altitudine. Kievul are, de asemenea, propriile capacități și a primit și alte sisteme pentru distanțe inferioare.
(Sistemele) „Patriot sunt foarte importante pentru a ne proteja orașele, nu trupele. Așa că Trump îl va ajuta pe Putin să omoare civili”, denunță cercetătorul ucrainean Mihailo Samus, directorul New Geopolitics Research Network, un think tank din Kiev.
”Pentru Patriot, ca și pentru toate sistemele americane, există două probleme, cea a muniției și cea a pieselor pentru a le întreține”, rezumă Leo Peria-Peigne, de la centrul de cercetare francez Ifri. ”Pentru piese, vom putea să cumpărăm de la americani și să le dăm ucrainenilor sau americanii vor obiecta? Nu știm”.
Pentru munițiile Patriot, Germania construiește prima fabrică în afara Statelor Unite, dar producția nu este de așteptat să înceapă înainte de 2027.
Europa ar avea dificultăți în a compensa orice scădere a activității Patriot. ”Europa are într-adevăr lacune în acest domeniu. SAMP/T sunt foarte bune, dar nu foarte mobile, și sunt produse în număr prea mic, producția ar trebui crescută, chiar dacă înseamnă a face acest lucru în altă parte decât în Franța și Italia”, apreciază Michel. Dar va lua timp: ”procesul ar fi trebuit să fie lansat acum doi ani!”, afirmă Leo Peria-Peigne.
”Una dintre modalitățile de compensare ar fi furnizarea mai multor avioane de vânătoare pentru interceptarea aer-aer și pentru a respinge bombardierele rusești care atacă Ucraina”, adaugă Yohann Michel. Europenii au donat deja F16 și Mirage 2000-5 și dispun de marja necesară pentru a-și crește eforturile în acest domeniu, potrivit acestuia.
Lovituri în profunzime
Fiind capabil să atingă ținte mult în spatele liniei frontului, echipamentul american este crucial, cu rachetele suprafață ATACMS lansate de Himars. Washington a donat circa 40.
”Sunt între singurele platforme din Europa”, notează Michel. ”Cei care le au par reticenți să renunțe la ele, cum sunt grecii”, subliniază Peria-Peigne.
”Există sisteme cehești, dar sunt inferioare. Europenii ar trebui să-și dezvolte rapid propriul sistem, sau, în caz contrar, să cumpere sisteme de la sud-coreeni”, mai sugerează Michel.
Există și posibilitatea unor lovituri în profunzime lansate din aer, caz în care ”există în esență mijloace europene și ucrainene”, remarcă Samus. Este cazul rachetelor franceze Scalp sau Storm Shadow britanice. ”Problema este că nu e deloc sigur că au mai fost alte comenzi lansate după cele care au fost deja donate”, avertizează Peria-Peigne.
Obuze de artilerie și sistem antitanc
Aici, europenii sunt mai bine poziționați. ”La antitanc, ucrainenii au dezvoltat probabil cel mai mult propriile soluții. Rachetele precum celebrele Javelin donate de Statele Unite se completează bine cu sistemele de drone FPV”, afirmă Michel.
Pentru artilerie, ”Europa a realizat o creștere reală a capacității de producție, iar Ucraina se află într-o poziție mai puțin proastă”, subliniază Peria-Peigne.
În Europa, producția și livrările de obuze către Ucraina s-au accelerat, iar UE se așteaptă ca producția de obuze de 155 mm să ajungă la 1,5 milioane de unități în 2025, mai mult decât cele 1,2 milioane produse în Statele Unite.
Servicii de informații
Statele Unite sunt esențiale în acest domeniu crucial, cu sateliții, avioanele sau dronele lor care colectează informații, precum și pentru procesarea acestora.
”Este foarte important pentru noi să primim în continuare imagini prin satelit”, subliniază Fesenko.
”Europenii au instrumente, dar nu sunt deloc de aceeași amploare și multe depind integral de Statele Unite în acest domeniu”, conchide Michel.