Doi cercetători americani susţin că au identificat locul din Rusia unde sunt probabil desfăşurate rachetele cu propulsie şi încărcătură nucleare Burevestnik, informează luni în exclusivitate agenţia Reuters.Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că arma, numită de ruşi 9M370 Burevestnik, iar de NATO SSC-X-9 Skyfall, are rază de acţiune aproape nelimitată şi poate evita apărarea antirachetă a SUA.

Unii experţi occidentali contestă aprecierile liderului de la Kremlin şi valoarea strategică a rachetelor Burevestnik, considerând că acestea nu sporesc capacităţile deja existente ale Moscovei şi prezintă pericolul de accidente cu scăpări de radiaţii.Cu ajutorul unor imagini înregistrate în iulie de firma de sateliţi comerciali Planet Labs, cei doi cercetători citaţi de Reuters au identificat ca posibil sit de desfăşurare a noilor rachete un proiect de construcţie adiacent unui depozit de ogive nucleare cunoscut sub numele de Vologda-20 sau Cebsara. Poziţia acestuia este la 475 de kilometri la nord de Moscova.Decker Eveleth, analist la organizaţia de cercetare şi analiză CNA, a găsit imaginile din satelit şi a apreciat că acestea prezintă nouă rampe de lansare orizontale, în curs de construcţie, grupate câte trei în interiorul unor valuri de pământ înalte, care le protejează de atacuri sau previn detonarea unora din rachete în caz de explozie accidentală a altora.Valurile sunt legate prin drumuri de structuri despre care Eveleth a conchis că sunt clădiri unde se asigură mentenanţa rachetelor şi a componentelor acestora şi de un complex existent de cinci buncăre pentru depozitarea ogivelor nucleare.

Situl este destinat „unui sistem de rachete mare, fix, iar singurul sistem mare, fix de rachete pe care (Rusia) îl dezvoltă în prezent ste Skyfall”, a declarat cercetătorul.Ministerul apărării de la Moscova şi ambasada americană în Rusia nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta această evaluare, valoarea strategică a rachetelor Burevestnik, istoricul testelor cu acestea şi riscurile implicate.Un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse a refuzat să comenteze, afirmând că astfel de întrebări trebuie adresate ministerului apărării.Departamentul de Stat de la Washington, CIA (Central Intelligence Agency – agenţia de informaţii externe a SUA), directorul pentru informaţiile secrete naţionale ale Statelor Unite şi Centrul pentru Informaţii Secrete Aerospaţiale al aviaţiei militare americane au refuzat de asemenea să facă orice comentariu.Identificarea poziţiei probabile de lansare a rachetelor sugerează că Rusia continuă desfăşurarea rachetelor Burevestnik după o serie de teste marcate de probleme din ultimii ani, au fost de părere Eleveth şi un alt cercetător, Jeffery Lewis de la Institutul de Studii Internaţionale Middlebury din Monterey.

Lewis a fost de acord cu evaluarea lui Eleveth după ce a revizuit imaginile, la cererea sa. Acestea „sugerează ceva foarte rar, foarte diferit. Şi evident ştim că Rusia dezvoltă această rachetă cu propulsie nucleară”, a arătat el.Hans Kristensen, de la Federaţia Oamenilor de Ştiinţă Americani, care a studiat la rândul său imaginile de la Vologda, a apreciat că aparent este vorba despre rampe de lansare şi alte caracteristici „posibil” legate de Burevestnik, dar a precizat că nu poate face o evaluare categorică, deoarece ruşii nu îşi amplasează de obicei lansatoarele de rachete în apropiere de depozitele de ogive nucleare.Eveleth, Lewis, Kristensen şi alţi trei experţi au afirmat că practica obişnuită a Moscovei a fost de depozitare a încărcăturilor nucleare pentru rachetele cu lansare de la sol departe de poziţiile de lansare, cu excepţia celor pentru forţa de rachete balistice intercontinentale (ICBM).Desfăşurarea rachetelor Burevestnik la Vologda ar permite însă forţelor armate ruse să depoziteze rachete cu încărcătură nucleare în buncărele de acolo, pentru a fi disponibile în caz că este necesară lansarea rapidă, arată primii doi cercetători menţionaţi.Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat că Rusia îşi va modifica liniile directoare privind utilizarea armelor nucleare, ca reacţie la ceea ce consideră o escaladare a războiului din Ucraina de către occidentali, a transmis duminică agenţia TASS, preluată de Reuters.Un raport din 2020 al Centrului pentru Informaţii Secrete Aerospaţiale al aviaţiei militare americane, citat de Agerpres, arăta că dacă Rusia ar reuşi să facă operaţionale rachetele Burevestnik, ar dispune de „o armă unică şi capabilă de o rază de acţiune intercontinentală”.Brevestnik are însă un trecut marcat de teste cu rezultate slabe; se ştie despre cel puţin 13 astfel de încercări, din care numai două au înregistrat succese parţiale, începând din 2016, conform grupului de promovare Nuclear Threat Initiative (NTI, Iniţiativa privind Ameninţările Nucleare), specializat în reducerea riscurilor nucleare, biologice şi legate de tehnologiile noi.Printre eşecuri se numără o explozie în 2019, în timpul recuperării ratate a unui reactor nuclear neprotejat, care a fost lăsat să „ardă mocnit” pe fundul Mării Albe, după prăbuşirea unui prototip, au consemnat rapoarte ale Departamentului de Stat al SUA.Agenţia de stat rusă pentru energia nucleară Rosatom a comunicat că cinci angajaţi ai săi şi-au pierdut viaţa în timpul testării unei rachete, în 8 august. Putin le-a acordat văduvelor acestora cele mai înalte premii de stat şi a susţinut că arma la care lucrau este fără pereche în lume, însă nu a numit explicit Burevestnik.Pavel Podvig, expert în forţele nucleare ruse, stabilit în Geneva, la fel ca Lewis, Eveleth şi alţi specialişti, a apreciat că noile rachete nu aduc nimic nou pentru Moscova, inclusiv în privinţa posibilităţii de a suprasolicita apărarea antirachetă a SUA.Mai mult – estimează Cheryl Rofer, o fostă cercetătoare americană în domeniul armelor atomice, şi alţi experţi – propulsia nucleară a armelor Burevestnik ar putea elibera radiaţii în timpul zborului, iar desfăşurarea rachetelor prezintă pericolul unor accidente care ar putea contamina radioactiv regiunile înconjurătoare.

Vladimir Putin sfidează Curtea Penală Internațională și își desfășoară nestingherit vizita în Mongolia. CPI a îndemnat autoritățile să îl aresteze

„Skyfall este un sistem de armament deosebit de stupid, un Cernobâl zburător care ameninţă mai mult Rusia decât alte ţări”, a fost de acord Thomas Countryman, fost oficial de rang înalt în Departamentul de Stat american, în prezent implicat în Asociaţia pentru Controlul Armamentului. El se referea la centrala atomică sovietică unde s-a produs în 1986 dezastrul nuclear neegalat în gravitate până la cel din 2011 de la Fukushima, în Japonia.NATO nu a răspuns întrebărilor Reuters despre modul în care ar reacţiona la desfăşurarea rachetelor Burevestnik.Despre acestea se cunosc public puţine detalii tehnice. Experţii cred că ar fi lansate cu ajutorul unei rachete cu combustibil solid, care ar alimenta cu aer un motor cu reactor nuclear miniatural. Astfel s-ar evacua forţat aer supraîncălzit, posibil radioactiv, care ar asigura propulsia.Putin a prezentat noua armă în martie 2018, precizând că aceasta va zbura la altitudine mică, pe o distanţă aproape nelimitată şi cu o traiectorie imprevizibilă, fiind „invincibilă” de către sistemele de apărare prezente şi viitoare.Experţii sunt sceptici, apreciind că raza de acţiune ar putea fi de circa 23.000 de km, faţă de 17700 km pentru rachetele Sarmat, cele mai noi ICBM, în timp ce viteza subsonică ar permite detectarea. „Va fi la fel de vulnerabilă ca orice altă rachetă de croazieră. Cu cât zboară mai mult, cu atât devine mai vulnerabilă, deoarece ar fi mai mult timp pentru urmărire. Nu înţeleg motivul lui Putin în acest caz”, a spus Kristensen.Desfăşurarea rachetelor Burevestnik nu ar contraveni tratatului Noul START, cel mai recent acord între SUA şi Rusia pentru limitarea desfăşurării de arme nucleare strategice, care expiră în februarie 2026.

Gafa prin care Vladimir Putin a dezvăluit copiii nelegitimi cu Kabaeva. Declarația a pus pe jar internetul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *