Presa internațională și agențiile de știri sunt în alertă în legătură cu evenimentele din România. Jurnaliștii au început să relateze despre audierea lui Călin Georgescu în cadrul anchetei legate de campania sa, multe dintre acestea numindu-l „candidatul pro-rus de extremă dreapta”, care a reușit să câștige în mod neașteptat primul tur al alegerilor prezidențiale din România, alegeri care au fost ulterior anulate din cauza intervenției externe.
Politico
Publicaţia de la Bruxelles a fost prima care a informat despre audierea de miercuri a lui Georgescu.
„Candidatul pro-rus la alegerile prezidenţiale din România, Călin Georgescu, a fost reţinut de poliţie pentru a fi interogat în ancheta privind controversatul vot anulat din noiembrie anul trecut, pe care l-a câştigat” scriu jurnaliștii de la Bruxelles, preluând postarea de pe Facebook a echipei de campanie potrivit căreia el tocmai urma să îşi depună din nou candidatura.
„Procurorii suspectează 27 de persoane de acţiune împotriva ordinii constituţionale a României, instigare publică, iniţiere a unei organizaţii fasciste şi fals în declaraţii cu privire la sursele de finanţare a unei campanii electorale, dar nu l-au numit pe Georgescu sau pe ajutoarele sale în comunicatul lor. Cu toate acestea, la scurt timp după ce vestea percheziţiilor a apărut miercuri dimineaţă, Georgescu a susţinut că percheziţiile au ca scop blocarea noii sale candidaturi la preşedinţie.
România a fost scufundată în haos politic la sfârşitul anului trecut, când Georgescu, un pro-rus, o voce de extremă dreapta şi un sceptic faţă de NATO, a câştigat primul tur al votului prezidenţial şi urma să o înfrunte pe reformista Elena Lasconi în al doilea tur. Cu toate acestea, Curtea Constituţională a anulat primul tur al alegerilor prezidenţiale după o presupusă operaţiune rusă de influenţare a rezultatului. Noul scrutin este programat să aibă loc la 4 mai, cu un al doilea tur de scrutin planificat două săptămâni mai târziu, la 18 mai”, mai scrie Politco.
Bloomberg
„Candidatul extremei drepte la președinția României, Călin Georgescu, a fost supus unui interogatoriu de către poliție în cadrul unei anchete legate de campania sa, scrie Bloomberg. De asemenea, partidul de opoziție AUR, care îl sprijină pe Georgescu în această cursă electorală, a anunțat organizarea unui protest în fața biroului procurorilor.
Procurorii români desfășoară și o anchetă asupra unor colaboratori și protecții ai lui Georgescu. Când a fost întrebat de presă despre interogatoriul său sau despre posibile acuzații, Georgescu a refuzat să facă comentarii”, mai scrie publicația financiară.
Reuters
Procurorii români l-au convocat miercuri pentru interogatoriu pe candidatul de extremă-dreapta Călin Georgescu, cel care s-a situat pe primul loc în alegerile prezidenţiale anulate de anul trecut, ca parte a investigaţiei lor mai ample privind votul, au declarat surse judiciare citate de Reuters.
Scrutinul prezidenţial a fost anulat în decembrie din cauza unor suspiciuni de amestec rusesc în favoarea lui Georgescu, un critic puternic al NATO şi al sprijinului occidental pentru Ucraina, explică Reuters. Moscova a negat acuzaţiile de imixtiune în vot, adaugă agenţia de presă.
Elon Musk, mesaj de susținere pentru Călin Georgescu, după ce a fost săltat în trafic: ”Tocmai au arestat persoana care a câștigat cele mai multe voturi la alegerile prezidențiale din România. Asta e o mare mizerie” Procurorii au lansat o anchetă penală în urma anulării scrutinului, pe fondul acuzaţiilor de infracţiuni care variază de la fraudarea finanţării campaniei şi promovarea antisemitismului şi a discursului de ură la acte împotriva ordinii constituţionale.
Georgescu nu este considerat în prezent suspect, potrivit Reuters.
Le Figaro
„Candidatul extremei drepte din România, Georgescu, adus la interogatoriu”, titrează Le Figaro.
După ce s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale, anulat între timp de Curtea Constituţională, acest candidat acuzat de apropiere de Moscova se pregătea să îşi depună candidatura pentru următorul scrutin, prevăzut pentru luna mai, notează cotidianul francez, care preia informaţii din presa română.
Călin Georgescu, candidatul pro-rus care s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, la 24 noiembrie anul trecut, dar a cărui candidatură a fost anulată de Curtea Constituţională, a fost reţinut miercuri şi audiat de Parchetul General, care suspectează că apropiaţii săi au legături cu Moscova, potrivit presei române.
În cârje, el a fost oprit de poliţie în trafic cu un mandat de a fi dus la interogatoriu. Dimineaţa, zeci de percheziţii au fost efectuate la domiciliile apropiaţilor săi”, relatează jurnaliștii francezi. „Călin Georgescu nu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor. Când a fost întrebat dacă familia sa are legături cu Rusia, „a zâmbit ironic”, potrivit presei române”, continuă Le Figaro, care redă, de asemenea, postarea de pe Facebook a echipei de comunicare a lui Călin Georgescu. Călin Georgescu, RIDICAT de poliție din trafic! Președintele ales, dus cu mandat la Parchetul General: PRIMELE IMAGINI – LIVE TEXT și VIDEO