”În contextul incendiilor puternice care au afectat cu precădere Comitatul Los Angeles din Statul California, Statele Unite ale Americii, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează următoarele: Având în vedere evoluţia imprevizibilă a incendiilor, autorităţile americane au solicitat evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles. Astfel, oficiul consular îşi suspendă temporar activitatea la sediul din Bulevardul Wilshire Nr. 11766 Suite 200, Los Angeles CA 90025”, anunţă MAE.

Potrivit ministerului, ”serviciile consulare de urgenţă continuă să fie asigurate pentru cetăţenii români prin intermediul unei echipe consulare mobile, care poate fi apelată la numărul de telefon de urgenţă al Consulatului General al României la Los Angeles: +13107210474”.

”MAE sfătuieşte cetăţenii români care se află în comitatul Los Angeles să respecte instrucţiunile autorităţilor locale şi să apeleze numărul unic de urgenţă 911 în cazul unui pericol iminent”.

”Până în prezent, nu există raportări despre cetăţeni români decedaţi, iar la nivelul oficiului consular nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară. MAE, prin intermediul oficiului consular al României la Los Angeles, continuă să urmărească evoluţia incendiilor şi menţine legătura atât cu autorităţile locale, cât şi cu cetăţenii români din comunitate”, se arată în comunicat.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la Consulatul General al României la Los Angeles la numerele de telefon: +1 (202) 332-2392, +1 (202) 332-2935 şi +1 (202) 332-4858, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al Consulatului General al României la Los Angeles: +13107210474.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *