Blocajul a pornit încă de când liderii coaliției nu își mai vorbesc, iar liberalii ar fi refuzat să participe la ultima ședință a coaliției. În consecință, nu s-a discutat pe pe tema acelui proiect comun care ar fi trebuit depus în Parlament încă de săptămâna trecută. Până în momentul de față, nu doar că nu a fost depus, dar liberalii au făcut un proiect separat care să rezolve inechitățile din pensiile militare.

Un proiect care, însă, potrivit unor surse, nu ar avea susținere a Partidului Social-Democrat și care a primit critici dure din partea Consiliului Legislativ, spre exemplu, care spune că nu există un impact financiar și o sursă de finanțare, că ar crea discriminări între pensionarii militari și pensionarii obișnuiți, că ar încălca principiile Constituției și că ar trebui reconsiderat în totalitate acest proiect, care, de altfel, a fost trimis la Camera Deputaților pentru dezbatere, deși fusese inițial depus la Senat.

De asemenea, social-democrații spun că, în momentul de față, există, oricum, un amendament mai vechi, depus în Parlament, pe care se poate lucra și care, în momentul de față, este în Comisia de Buget de la Camera Deputaților. Deci, vorbim despre două proiecte separate susținute de partidele din coaliție, deși au promis să vină cu un proiect comun.

Având în vedere că niciunul dintre proiecte nu are susținerea întreagă a coaliției, cel mai probabil vor exista discuții în perioada următoare între cele două partide care au un blocaj în comunicare pentru moment.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *