Donald Trump a prezentat un program denumit „gold card”, care oferă rezidență și o posibilitate de obținere a cetățeniei în Statele Unite pentru cei dispuși să plătească suma de 5 milioane de dolari. Anunțul a fost făcut miercuri, iar președintele american a subliniat că inițiativa vizează atragerea „persoanelor bogate” în țară.

Când a fost întrebat dacă oligarhii ruși ar putea beneficia de acest program, Trump a confirmat, menționând că îi cunoaște personal pe unii dintre aceștia. Mai mult, președintele SUA i-a descris ca fiind „oameni foarte de treabă”. Deși a recunoscut că averea acestor oligarhi a fost afectată de sancțiunile impuse de Occident, Trump a afirmat că aceștia ar putea avea capacitatea de a plăti suma solicitată.

Trump susține că programul său ar putea atrage un milion de cumpărători, aducând venituri de până la 5 trilioane de dolari. Însă realitatea este diferită. Majoritatea miliardarilor refuză viza de aur și preferă să își păstreze cetățeniile actuale și să investească în SUA de la distanță.

Din cei 18 miliardari intervievați de Forbes, majoritatea au declarat că nu au nevoie de un astfel de program. Motivele? Lipsa unui beneficiu real, posibilitatea de a investi în SUA fără a obține rezidență și, mai ales, taxele ridicate impuse de sistemul american.

Londra dezminte un acord cu Parisul privind un armistiţiu în Ucraina: ”Mai multe opţiuni sunt pe masă”

„Dacă ești miliardar, nu ai nevoie de asta”, a spus un investitor canadian, subliniind că accesul la piața americană nu necesită rezidență.

Un alt motiv pentru care programul este respins este impozitarea. Statele Unite sunt printre puținele țări care taxează veniturile cetățenilor săi, indiferent de locul în care aceștia trăiesc. Deși Trump a menționat că deținătorii de „gold card” nu vor fi afectați de acest regim fiscal, nu este clar dacă această excepție poate fi implementată fără aprobarea Congresului. Mulți miliardari preferă să nu riște să se confrunte cu un sistem fiscal mai stringent.

 „Aș plăti 10 milioane de dolari, atâta timp cât nu vine la pachet cu povara fiscalității globale”, a spus un miliardar din Orientul Mijlociu.

În ciuda reacțiilor rezervate ale miliardarilor, există totuși antreprenori care consideră că propunerea are un potențial semnificativ. Mohammed Dewji, un miliardar din Tanzania, susține că acest program ar putea contribui la formarea unei comunități internaționale similară cu cea din Dubai. Cu toate acestea, astfel de perspective sunt mai degrabă marginale.

Mulți dintre cei foarte bogați sunt de părere că există soluții mai accesibile și eficiente pentru obținerea cetățeniei americane. Opțiuni precum căsătoria sau vizele pentru indivizi cu abilități excepționale sunt alternative viabile fără a necesita o investiție de 5 milioane de dolari. „Dacă SUA ar elimina toate celelalte metode de obținere a cetățeniei, atunci această inițiativă ar putea avea sens”, afirmă un miliardar din Rusia.

Astfel, în ciuda speranțelor lui Trump de a reduce deficitul federal prin această măsură, miliardarii internaționali nu par dispuși să accepte prețul impus pentru o viză „gold card”.

Donald Trump vinde „taxe de protecție” oligarhilor ruși. Câte milioane de dolari cere pe „Gold Card”, viza care le asigură cetățenia SUA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *