”Eu cred că în perioada următoare aceste aspecte legate de creștere și de ritmul în care va crește bugetul de apărare se vor clarifica prin discuțiile tehnice care vor avea loc între responsabilii din NATO în pregătirea summit-ului (n.r. de la Haga). Nu cred că vom avea o creștere de pe o zi pe alta a cheltuielilor militare. Cred că vom crește într-o formulă etapizată. Dacă astăzi avem 2,2%, am putea să ajungem la 2,7%, la 3, 3,5%, nu știu, dar cred într-o creștere etapizată, nu de pe un an pe altul, în doi-trei ani de zile, în așa fel încât prin strategia care se va stabili, pe de o parte, să ne continuăm achizițiile care să ne consolideze forțele noastre armate și, pe de altă parte, să facem achiziții integrate la nivel de NATO, la nivel european, în așa fel încât să participăm la activele militare de protecție care nu pot fi gestionate de o singură țară, cum este, de exemplu, România”, a spus Bolojan, în cadrul unui interviu tv.

Bolojan îl aduce la butoane pe omul lui Ponta. Controversatul Florin-Lazăr Vlădică, numit șef la Departamentul Securității Naționale

El a precizat că este important ca în perioada următoare să se lucreze pentru ca această suplimentare a bugetului de apărare să se regăsească parțial și în economia românească.”Acești bani este important să fie dați, nu exclusiv pentru a achiziționa armament din alte țări, ceea ce vom trebui să facem, pentru că nu avem capacități să producem armamente sofisticate în România, dar va trebui să integrăm și industria noastră de apărare în lanțurile valorice ale industriei militare NATO sau europene, în așa fel încât componente sau efectiv aproape întreaga structură a unui echipament militar să fie produse aici sau companii românești să facă parte din aceste lanțuri și, după discuțiile tehnice care au avut loc, urmează să facem întâlniri cu industria noastră de apărare, în așa fel încât să vedem care este capacitatea lor de a intra în astfel de parteneriate, având în vedere că o parte din banii europeni, care sunt puși la dispoziție pentru a fi luate sub forma unor credite foarte avantajoase de țări, vor fi accesați exact cum ai depune o aplicație de finanțare de bani europeni. Vor fi niște condiții. Trebuie să te asociezi mai multe țări – sau țări din Uniunea Europeană sau țări din NATO sau țări care sunt în faza de preaderare, de exemplu, cum este Republica Moldova, dau un exemplu – în așa fel încât să depui o cerere de finanțare. În urma evaluării ți se va comunica suma pe care o ai la dispoziție și apoi poți să faci achizițiile. E un pachet întreg și eu cred că până în vară vom stabili toate aceste aspecte”, a mai afirmat președintele interimar. 

Bolojan și Predoiu, discuții înainte de alegeri: ce pun la cale președintele interimar și șeful de la Interne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *