Gimansta Ana Bărbosu, în pericol! Jordan Chiles nu se lasă: A făcut apel pentru medalie
Avocaţii gimnastei americane Jordan Chiles au depus luni un recurs la Tribunalul Suprem Federal din Elveţia pentru a contesta retragerea…
Avocaţii gimnastei americane Jordan Chiles au depus luni un recurs la Tribunalul Suprem Federal din Elveţia pentru a contesta retragerea…
UPDATE 6:20 – „Le revine aliaţilor în mod individual să fie decizii specifice cu privire la modul în care pot…
În timp ce discutau despre subiecte de actualitate, vibrațiile cutremurului au început să se facă simțite, iar moderatoarea emisiunii, alături…
Iranul sfidează de ani de zile apelurile occidentale de a-şi limita programul de rachete, aminteşte Reuters. Mai nou, Statele Unite…
Premierul Viktor Orban își amână toate deplasările internaționale În fața amenințării inundațiilor, premierul ungar Viktor Orban a anunțat pe rețeaua…
În spatele acestui succes financiar se află o poveste întunecată, expusă recent într-o amplă anchetă realizată de Vanity Fair. Conform…
Femeia a apelat la ajutorul oamenilor legii Femeia, în vârstă de 31 de ani, a început să primească apeluri tăcute…
Potrivit AFP, citată de Agerpres, pompierii brazilieni luptă intens pentru a stinge flăcările care amenință această importantă rezervă naturală. Președintele…
Dronele dragon aruncă termită. Armă din războaiele mondiale Termita arde la aproximativ 2.200 de grade Celsius și incendiază extrem rapid…
O purtătoare de cuvânt a poliției a confirmat pentru presa locală că a avut loc o explozie s-a produs puțin…