Noua ORDINE MONDIALĂ. China se apropie de Franța: ce are de câștigat
Este clar că se reconfigurează alianțele globale în momentul de față. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din China…
Este clar că se reconfigurează alianțele globale în momentul de față. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din China…
Serbia, aflată în mijlocul unor proteste reprimate cu ajutorul serviciilor rusești, pregătește semnarea unei alianței militare cu Ungaria, cealaltă țară…
O delegaţie a Adunării Parlamentare (AP) a NATO, inclusiv cu membri ai subcomitetului din domeniul consolidării capacităţilor de apărare, va…
Potrivit poliției, atacatorul este un cetățean arab în vârstă de 26 de ani, care a fugit imediat după atac. Însă,…
Declarațiile lui Vladislav Surkov vin după o perioadă de pauză, o perioadă în care nu știe nimeni unde a fost,…
”Afirmația conform căreia prim-ministrul l-ar fi autorizat pe șeful Shin Bet, Ronen Bar, să strângă probe contra ministrului Ben Gvir…
Negociatorii de la Moscova şi Washington vor discuta luni la Riad despre siguranţa navigaţiei pe Marea Neagră şi despre o…
Premierul Groenlandei, Mute Egede, a acuzat duminică, 23 martie, că o vizită a unei delegații americane reprezintă o „provocare”, în…
Polițiștii au observat un autoturism care se apropia de un camion parcat și de unde s-au înmânat pungi mari de…
Consultările ruso-americane au început în Arabia Saudită. Reprezentanții vor negocia la Riad, în Arabia Saudită, astăzi, în spatele ușilor închise…