Japonia este a patra cea mai mare economie globală, marcată însă de stagnare prelungită, în contrast cu alte economii dezvoltate. De-a lungul timpului, politica monetară a Japoniei a fost una neconvențională, marcată de rate ale dobânzilor apropiate de zero, ca răspuns la inflația scăzută și creșterea economică anemică. Astfel, politica monetară a favorizat un fenomen de „carry trade”: investitorii împrumutau yeni la dobânzi reduse și investeau în active cu randamente sporite, iar deprecierea yenului amplifica atractivitatea acestei strategii financiare.
Însă, recenta schimbare de direcție a politicii monetare în Japonia, ca reacție la creșterea neașteptată a inflației, a tulburat peisajul economic și investițional. Pe 1 august a.c., Banca Japoniei a decis să crească rata dobânzii de referință la 0,25%, de la 0,1% – nivel stabilit în martie a.c., de la 0% anterior. Această mișcare a antrenat aprecierea rapidă a yenului față de dolarul american, ceea ce a atras reproiectarea strategiilor financiare, prin ajustări de portofolii de anvergură, de unde și tensiunile sporite pe piețele globale.
Japonia, cu o datorie publică de peste 260% din PIB, se confruntă cu constrângeri fiscale ce limitează drastic capacitatea guvernului de stimulare economică, fără riscul unei crize severe a datoriei suverane. În plus, tensiunile geopolitice și conflictele în desfășurare din Orientul Mijlociu amplifică volatilitatea piețelor, afectând lanțurile de aprovizionare globale și sporind presiunile inflaționiste.
Marți, 6 august, piețele financiare au început să se stabilizeze parțial, indicând o ușoară ameliorare față de turbulențele severe de la începutul săptămânii. Tokyo Stock Exchange a raportat o creștere semnificativă, cu NIKKEI 225 și TOPIX crescând cu 9,09% și 9,75%, respectiv. În Europa, indicii bursieri au înregistrat o recuperare parțială, cu STOXX Europe 600 și EUROSTOXX 50 crescând cu 0,17% și 0,13%. Totuși, volatilitatea rămâne ridicată iar acest climat subliniază, în mod evident, impactul profund al unor șocuri și schimbări de politică monetară.
În acest context de volatilitate persistentă, dependența de politicile monetare neconvenționale și de „leverage” devine tot mai evidentă. Sistemul economic global, deja expus șocurilor, se confruntă cu riscuri accentuate de contrapartidă, volatilitate valutară și o presiune crescută pentru lichiditate. Aceste probleme afectează nu doar investitorii, ci pun presiune și asupra organismelor financiare, subliniind expunerea sistemului financiar global în fața turbulențelor bursiere.
Băncile japoneze, odată piloni ai strategiilor de „carry trade”, sunt acum prinse într-o furtună de volatilitate extremă. În „lunea neagră” 2024, Sumitomo Mitsui Trust Holdings, a doua cea mai mare bancă din Japonia, a suferit o prăbușire de 15,5%, iar Mitsubishi UFJ Financial Group, liderul sectorului, a scăzut cu 12,2%. Apoi, bursa de marți a înregistrat reveniri cu +8,43% și, respectiv, cu +5,82%.
Pierderile și recuperările rapide ale acestor cotații bursiere reflectă adâncimea riscurilor asociate cu strategii de investiții bazate pe rate ale dobânzilor „artificial” scăzute și fluctuații rapide în politica monetară. Într-o eră în care băncile nu mai sunt demult doar spectatori, ci jucători activi în piețele financiare globale, volatilitatea acestor titluri subliniază fragilitatea unui sistem economic profund interconectat și vulnerabil.
Turbulențele bursiere actuale și ecourile crizelor precedente pot fi percepute ca manifestări ale aceluiași „efect fluture” în sfera piețelor, indicând legături intense între fenomene aparent disparate din sistemul financiar global.
Indiferent de modul de interpretare, este evidentă necesitatea unei revizuiri profunde a strategiilor investiționale și a implicațiilor politicilor monetare în plan global, așa cum ne-a demonstrat și contextul puternic inflaționist din ultimii ani, pe fondul relaxării de tip „whatever it takes” a politicilor monetare.
Miercuri, 7 august, piețele financiare globale au început să se redreseze sensibil, deși semnele de instabilitate încă persistă. În Statele Unite, indicii bursieri au înregistrat creșteri modeste: NYSE a crescut cu 1,11%, NASDAQ Composite cu 1,03% și S&P 500 cu 1,04%. În Europa, redresarea a fost ceva mai anemică, cu STOXX Europe 600 urcând cu 1,02% și FTSE 250 cu 0,82%. Asia a văzut o redresare mai semnificativă, cu NIKKEI 225 crescând cu 4,29% și TOPIX cu 2,26% (vezi tabelul din finalul textului, cu variațiile principalilor indici bursieri globali pentru 5-7 august a.c.).
După „lunea neagră” de la începutul săptămânii, când majoritatea piețelor au intrat în teritoriu negativ (cu câteva excepții în Europa, unde indicii selectați au reușit să evite scăderi severe), piețele au început să se stabilizeze și să revină în teritoriu pozitiv. Aceste evoluții surprind complexitatea sistemelor bursiere și indică necesitatea unei analize aprofundate pentru a înțelege pe deplin impactul global al fluctuațiilor din ultimele zile.
Piețele asiatice au dat tonul redresării, urmate de recuperarea pe bursele europene. Piețele din SUA încă transmit volatilitate, probabil în așteptarea unei intervenții din partea FED de relaxare a politicii monetare, pentru a susține creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă.
Însă, deși piețele bursiere par să se liniștească, realitatea din culise este complexă și trebuie gestionată responsabil și prudent. Politica monetară, cu toate nuanțele și subtilitățile sale, rămâne un instrumentar sofisticat, cu efecte și riscuri profunde de la un ciclu la altul. Anumite decizii, chiar corecte, pot declanșa unde de șoc globale, iar stabilizarea bursieră din aceste zile trebuie tratată cu precauție. De aceea sunt imperative exercițiile de fine tuning din partea băncilor centrale, pentru a evita atât suprastimularea, care alimentează inflația, cât și înăsprirea excesivă, care frânează economia.
Într-o lume atât de interconectată, în care politicile economice se supun inerent „legii consecințelor neintenționate”, responsabilitatea și prudența deciziilor de politică vor susține stabilitatea economică pe termen lung. În absența sincronizărilor perfecte, trebuie să nu subestimăm capacitatea piețelor de a surprinde, adesea în mod neplăcut.
