După o perioadă în care a stat în umbră, Hrebenciuc iese din nou la atac și vrea să facă jocurile politice la prezidențiale. În 2021 cel numit „eminența cenușie a PSD-ului” a fost condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul Gica TV, dar a ieșit însă după doar 10 luni. Hrebenciuc era obișnuit însă cu dosarele penale. Pe vremea când era deputat PSD a fost acuzat că negocia legi pentru a-i scăpa pe politicieni de închisoare, legi care îl ajutau și pe el să obțină grațierea unor pedepse. 

În 2021 Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV. Fostul deputat PSD a fost cercetat pentru că ar fi încercat să-i determine pe funcționarii din CNA să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV, controlat la acel moment de primarul din Piatra Neamţ.După 10 luni de stat în spatele gratiilor acesta a fost eliberat condiționat. Judecătorii au avut în vedere vârsta înaintată a acestuia și comportamentul din închisoare. La ieșirea din penitenciar fostul deputat a fost așteptat de fiul său.

Nu a fost singurul moment în care Hrebenciuc a avut de-a face cu justiția. În 2014, pe vremea când era unul dintre ldierii PSD, acesta a fost acuzat că negocia legi pentru a putea scăpa de dosarele penale în care era cercetat. Mai exact, Hrebenciuc s-ar fi întâlnit cu senatorul Dan Şova căruia i-ar fi cerut să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse. Totul s-a întâmplat la scurt timp după ce a fost pus sub acuzare în dosarul retrocedărilor ilegale a 90.000 de hectare de pădure.De-a lungul timpului averea eminenței cenușii din PSD a ridicat multe semne de întrebare. Astfel, despre unul dintre liderii social democraților s-a spus că este cel mai sărac parlamentar în acte, deși presa a scos la lumină conturi secrete și averi impresionante. Cert este că, în ultima declarație de avere pe care a depus-o, Viorel Hrebenciuc nu a notat prea multe. O casă, un teren forestier, două ceasuri, câteva tablouri și un cont bancar în care abia dacă se aflau 1500 de euro. Deputatul PSD nu avea autoturisme, fiind unul dintre puținii politicieni care au tras linie la acest capitol.În luna aprilie a acestui an, Hrebenciuc a fost însă obligat la plata a 42.000 de euro, bani considerați avere nejustificată. Procesul începuse în 2016 atunci când ANI a sesizat existența unei diferențe majore între averea dobândită si veniturile realizate împreună cu familia, în perioada mandatului de deputat. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *