Piețele centrale din Istanbul și cele mai mari orașe din Turcia au fost luate cu asalt de mulțimi de protestatari furioși. Aceștia au aruncat cu fumigene și artificii, iar autoritățile au ripostat cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă.
Situația din Turcia este atât de gravă, încât ministerul Afacerilor Externe de la București a emis o avertizare de călătorie pentru românii care vor să intre în țară.
Printre zonele care au devenit nesigure se numără mai multe piețe și artere rutiere din marile orașe, dar și unele zone turistice.
Primarul Istanbulului se află în arest sub acuzația de corupție, delapidare de fonduri și de susținere a unei grupări teroriste. Polticianul ar fi urmat să devină principalul contracandidat al președintelui Erdogan. Acesta din urmă condamnă protestele.
Oamenii sunt revoltați după arestarea primarului și susțin că a fost aruncat în închisoare nevinovat.