”Am convenit pe subiectele legate de susţinerea proiectelor comune, inclusiv pe susţinerea candidaturii la alegerile prezidenţiale şi, de asemenea, pe aspectele legate de susţinerea de către Partidul Naţional Liberal a referendumului propus de către primarul general al Capitalei şi, desigur, am discutat cele 20 de solicitări pe care domnul primar le-a înaintat cu ceva timp în urmă”, a afirmat Ciucă, la finalul discuțiilor de la sediul PNL cu Nicuşor Dan.

Liderul PNL a arătat că a semnat lista cu cele 20 de solicitări transmisă de primarul general în urmă cu aproximativ 2 săptămâni. El a precizat că sunt două observaţii pe care le-a făcut pe marginea acestei liste.

”Este vorba de respectarea şi stabilirea unor criterii obiective atunci când vine vorba de repartizarea bugetului, aspect care se va analiza în detaliu între primarul general şi primarii de sectoare şi, desigur, o solicitare care este absolut necesară, nu din punct de vedere politic, ci din punct de vedere al creşterii capacităţii administrative la nivelul Primăriei Generale a Capitalei, ţinând cont de faptul că toţi cei cu care am discutat se plâng de timpul foarte mare pentru obţinerea avizelor”, a arătat Ciucă.

Reamintim că lista cu cele 20 de solicitări cuprinde teme extrem de importante pentru Capitală, printre care și planul pentru urbanism și finanțare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *