Inspectoratul de Stat în Construcții este o subordonat direct Guvernului și exercită controlul în domeniul calității, disciplinei în urbanism. Toate lucrările realizate de autoritățile locale sunt avizate de acestă instituție.În luna martie a acestui an, Marcel Ciolacu a numit-o la conducerea Inspectoratului de Stat în Construcții pe Victorița Dumitrașcu. Noua șefă a ISC nu are un CV public și nu se știe ce pregătire are sau ce o recomandă pentru această funcție.Aceasta este nepoata Aurei Vasile, vechi membru PSD, lider al PSD București în anii 2000, deputat timp de trei mandate și apropiată de Dan Ioan Popescu. În familie mai este un PSD-ist celebru – Ioan Enciu, fratele fostei deputate. Enciu a fost europarlamentar și a mai ocupat în trecut funcțiile de consilier local, de viceprimar și consilier municipal, iar în partid a ajuns până în funcția de vicepreședinte al PSD București.Victorița Dumitrașcu, se numea, înainte de căsătorie, Gheorghiu și are state vechi în PSD, partid care în anul 2004 a împins-o până în funcția de consilier general al Municipiului București.În anul 2006 acesta și-a încercat norocul în afaceri și a fondat împreună cu soțul ei, Ciprian Dumitrașcu, firma C.V. Trading Team SRL. Compania celor doi a avut ca obiect de activitate servicii prestate în principal întreprinderilor.

Ciprian Dumitrașcu a făcut afaceri, fără prea mare succes, în câteva firme de familie. Cea mai cunoscută este SID Internațional Construct SRL, firmă care este trecută și în declarația de avere a inspectorului general ISC. Compania se află acum în faliment, după ce, în 2021, a intrat în insolvență. Însă, până la acest moment a avut parte de importante proiecte de construcție alături de mai multe firme. Cel mai important de la Primăria Sectorului 6, în valoare totală de peste 22,6 milioane de lei.În prima declarație de avere depusă după ocuparea funcției de inspector general, Victorița Dumitrașcu declara că a câștigat din salariul de la ISC și de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni mai puțin de 80 de mii de lei. În timp ce soțul, Ciprian Dumitrașcu, a adus acasă 120 de mii de lei câștigați din poziția sa de manager al firmei SID Internațional Construct SRL.Din aceeași declarație reiese că doamna Dumitrașcu a primit moștenire o parte dintr-o casă de 357 mp, iar soțul a primit prin donație tot o parte dintr-o casă de 372 mp, dar a și construit alta de 350 mp.Un alt personaj cu conexiuni politice la conducerea ISC este Ionuț Cotarcea. El numit pe vremea lui Ludovic Orban în funcția de inspector general adjunct cu rang de secretar de stat de Ludovic Orban, pe când era premier, în anul 2020.Cotarcea a mai ocupat această funcție în perioada 2013-2014, după care a fost șef al Direcţiei Juridice şi Resurse Umane. A părăsit iar instituția în perioada 2016-2017, când a devenit subprefect de Olt pentru opt luni. Acesta este și avocat, membru supleant în Baroul Olt.

Din declarația de avere a lui Ionuț Dan Cotarcea aflăm că deține un teren intravilan de 152 mp, o casă de 121 mp și două apartamente.Cotarcea mai deține și patru firme care îi aduc venituri de aproape 330 de mii de lei din afaceri imobiliare și construcții, deși firmele sale au fost înființate abia acum doi ani. Pe lângă salariul de la ISC de 103 mii de lei pe an, Cotarcea mai are unul de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară- de 56 de mii de lei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *