Armata israeliană a indicat pe reţeaua X că Hezbollah a tras ‘peste 150 de proiectile dinspre Liban spre Israel’ în cursul dimineţii de duminică.La rândul său, Hezbollah, aliat al mişcării palestiniene Hamas, a afirmat într-un comunicat că ‘a început un atac aerian cu ajutorul unui mare număr de drone’ împotriva Israelului şi în special împotriva unei ‘importante ţinte militare’, pe care nu a precizat-o.’Numărul de rachete Katiuşa lansate până în prezent se ridică la peste 320′, a scris Hezbollah într-un alt comunicat, declarând că a vizat lovit 11 baze militare în Israel şi pe Înălţimile Golan.Hezbollah a transmis că această ‘primă fază’ s-a încheiat ‘cu succes’, precizând că a avut ca obiectiv să lovească ‘poziţiile şi cazărmile israeliene pentru a facilita pătrunderea dronelor de atac’ spre teritoriul israelian ‘în profunzime’.
„Peștele apocalipsei”, care prevestește cutremurele, a fost găsit aproape de o plajă. La două zile după apariția sa s-a produs un seismPrim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat o reuniune a cabinetului de securitate la ora 04.00 GMT.Ministrul apărării Yoav Gallant a decretat stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării timp de 48 de ore începând de duminică, ora locală 06.00 (03.00 GMT), declarându-se ‘convins că există o mare probabilitate ca un atac să fie lansat împotriva populaţiei civile şi în celelalte zone ale ţării’.Duminică dimineaţa, toate zborurile de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv sunt întârziate sau redirecţionate, a anunţat administraţia aeroportuară.Între timp, Autoritatea aviaţiei civile a comunicat că operaţiunile pe aeroportul Ben Gurion au fost reluate ‘la ora 07.00 (04.00 GMT), inclusiv decolările şi aterizările’, şi că ‘avioanele redirecţionate spre alte aeroporturi vor redecola spre Ben Gurion’.