Controverse în legătură cu procesul lui Călin Georgescu de astăzi. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, avocata care se ocupă de dosar spune că încă nu se știe ce judecător va intra astăzi în complet și nici la ce secție se află dosarul.
În plus, avocata transmite că sunt o serie de nereguli, printre care faptul că dosarul nu a fost într-o arhivă, așa cum era firesc, ci la grefier, de unde ajunge pe masa judecătorului.
„Am sunat la Curtea de Apel Bucuresti.Dosarul nr. 2950/1/2024 este o nălucă se pare.Nu se știe la ce secție este acest dosar, nu se știe ce judecător va intra azi în complet.La ora 10.30 nici registratura, nici arhiva nu știa să îmi spună unde este dosarul.Mi s-a spus că cu 3 ore înainte este pe masa judecătorului. Bun, dar în ce arhivă a fost? Nu cred că a fost în arhivă, ci la grefier.Bun, ce judecător intră azi în dosar, că am avut judecători diferiți până acum. Răspuns: nu știm.Aseară am trimis cerere să se comunice părților toate dovezile privind constituirea sectiei, completurile acesteia si componenta lor, repartizarea aleatorie a cauzei, schimbarea componentei completului.Am trimis-o si la dosar si la presedintele CAB si la grefierii sefi ai sectiilor a VIII-a si a IX -a.Cererea a ajuns, a fost inregistrata.Am solicitat ca dovezile sa fie incarcate in dosarul electronic cu 3 ore inainte de termen.Pana la momentul acesta nu este incarcat nimic in dosarul electronic”, spune avocata.