În urma atentatului asupra vieții președintelui Trump, Cozmin Gușă în calitate de candidat independent la președinția României, a transmis cabinetului președintelui Trump, în această dimineață, următorul mesaj: 

„Stimate președinte Donald J. Trump,

În primul rând, vreau să îmi exprim bucuria și să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că v-a scăpat dintr-un asemenea atentat atât de periculos, în mod evident pus la cale pentru a vă  curma viața. Dumnezeu are grijă de oamenii providențiali, de cei cărora le-a dat o misiune, și cred că acest lucru s-a întâmplat în ceea ce vă privește. În același timp, știu că Dumnezeu îi vede și pe nelegiuiți și va avea grijă de cei care încearcă să schimbe cursul istoriei prin violențe, atentate și chiar crime.

În al doilea rând, vă doresc dumneavoastră și familiei tăria de a vă recupera rapid și a trece peste acest șoc care i-a întristat și i-a speriat nu doar pe americanii care vă susțin, dar și pe cei care și-au pus speranța în revenirea dumneavoastră în funcția de președinte al Statelor Unite. 

Dragă președinte Trump, în România avem o vorbă de înțelepciune care zice: „Nu mor caii când vor câinii, nici slugile când vor stăpânii”. Această vorbă s-a dovedit valabilă în cazul dumneavoastră, și sper că se va dovedi valabilă și de acum înainte. 

În încheiere, vă doresc multă putere, pe care deja ați arătat-o, dar și un parcurs clar, puternic și lin către alegerile din 5 noiembrie, unde vă aștept să redeveniți președintele SUA! Să considerăm că ceea ce s-a întâmplat ieri a fost un semnal care îi va pune în gardă pe toți cei mandatați să vă păzească. 

Vă doresc multă sănătate, Dumnezeu să ne aibă în grijă și pe voi americanii, și pe noi românii, pe toți oamenii de treabă din lume! 

Cozmin Gușă

Candidat independent la președinția României”

Versiunea originală în engleză trimisă cabinetului Trump este disponibilă pe solidnews.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *