Într-un comunicat separat, Kremlinul a precizat că preşedintele rus i-a transmis şefului statului turc că doreşte încheierea „rapidă” a ofensivei lansate în Siria de coaliţia de rebeli condusă de islamişti radicali, notează AFP.Convorbirea dintre Erdogan şi Putin a avut loc în timp ce rebelii, care avansează împotriva forţelor guvernamentale siriene, s-au apropiat de marele oraş Hama, potrivit rebelilor şi unui monitor al războiului, după ce capturarea bruscă a oraşului Alep (nord) săptămâna trecută de către rebeli a zdruncinat regimul lui Bashar al-Assad.Erdogan i-a spus lui Putin că Turcia sprijină integritatea teritorială a Siriei şi depune eforturi pentru o soluţie justă şi durabilă în Siria, se arată în comunicatul preşedinţiei de la Ankara.”Preşedintele Erdogan a subliniat importanţa de a face mai mult loc diplomaţiei în regiune şi a subliniat că regimul sirian ar trebui să se angajeze într-un proces de soluţionare politică”, se arată în comunicat. Erdogan a mai spus că Siria nu ar trebui să devină o sursă de instabilitate crescută.

Pact istoric între Rusia și Belarus. Vladimir Putin și Aleksandr Lukaşenko vor face o înțelegere privind securitateaÎn acelaşi timp, „Erdogan a declarat că Turcia va continua să îşi menţină poziţia hotărâtă în lupta împotriva organizaţiei teroriste PKK şi a extensiilor sale care încearcă să profite de evoluţiile recente din Siria”, se mai arată în comunicatul Ankarei.La rândul său, Kremlinul a indicat că „Vladimir Putin a subliniat necesitatea de a se pune rapid capăt agresiunii teroriste a grupărilor radicale împotriva statului sirian şi ca eforturile autorităţilor legitime pentru restabilirea stabilităţii şi ordinii constituţionale trebuie să fie sprijinite pe deplin”.Cei doi lideri îşi vor continua contactele pentru „căutarea măsurilor destinate să dezamorseze criza”, se afirmă în comunicatul Kremlinului, care precizează că Putin şi Erdogan au „subliniat importanţa crucială a unei coordonări strânse între Rusia, Turcia şi Iran pentru normalizarea situaţiei în Siria”.Rusia, care intervine militar în Siria din 2015, şi Iranul sunt principalii aliaţi ai preşedintelui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia este un susţinător major al rebelilor.Grupări rebele conduse de islamiştii radicali din Hayat Tahrir al-Sham, dominată de fosta ramură siriană a Al-Qaida, au lansat o ofensivă împotriva armatei siriene săptămâna trecută, cucerind rapid zeci de localităţi, precum şi Alep, al doilea oraş ca mărime din Siria. 

Vladimir Putin, ironic la adresa alegerilor din România: Ce spune țarul de la Kremlin despre renumărarea voturilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *