Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat presei că Moscova este preocupată de ceea ce a denumit activitate „provocatoare” la granița cu Belarus și a menționat că nu exclude să existe tentative de a determina o escaladare a situației în regiune.

La câteva zile după incursiunea-surpriză a Ucrainei în regiunea rusă Kursk din 6 august, liderul Belarus Aleksandr Lukașenko, un aliat loial al președintelui rus Vladimir Puțîn, a afirmat că Kievul ar putea avea idei și despre atacarea țării sale. Minskul, care a acuzat că dronele ucrainene au încălcat spațiul sau aerian, a anunțat ulterior că trimite întăriri la granița cu Ucraina, deși Kievul a spus că nu a observat schimbări majore în zona de frontieră.

„Acordăm întreagă atenție informației primite cu privire la intensificarea activităților forțelor ucrainene în zona de granița”, a mai spus vineri Zaharova. „Vedem noi înșine aceste lucruri și suntem conștienți de încercările constante ale părții ucrainene de a folosi drone și de a trimite teroriști în republica”.

Luna trecută, MAE ucrainean a asigurat că Ucraina „nu a făcut și nu va face niciodată gesturi inamicale împotriva poporului belarus”.

Zaharova a adăugat în schimb vineri, într-o referire clară la incursiunea ucraineană din Kursk, că președintele ucrainean Volodimir Zelenski a arătat că este capabil de ceea ce a calificat drept „măsuri iresponsabile”, acuzându-l că își coordonează acțiunile cu Washingtonul, înaintea alegerilor prezidențiale din SUA din noiembrie. „De aceea, conform acestei logici, nu excludem posibilitatea că aceste forțe distructive să pună în mișcare situația din regiune și să determine o escaladare”, a conchis ea.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a subliniat că Rusia și Belarus fac parte dintr-un „stat-uniune” și s-au angajat să-și apere în comun frontierele comune, amintind că în Belarus au fost desfășurate un grup militar regional comun și arme nucleare strategice ruse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *