Cu mai puţin de două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale, Kamala Harris primeşte o nouă susţinere de răsunet. Potrivit cotidianului The New York Times (NYT), care citează surse apropiate miliardarului, filantropul Bill Gates, fondatorul Microsoft, a făcut o donaţie de 50 de milioane de dolari către un ONG, Future Forward USA Action, care sprijină campania candidatei democrate.

 

În iulie, vicepreşedinta Harris primise deja sprijinul starului de la Hollywood George Clooney, unul dintre primii mari donatori democraţi care i-au cerut lui Joe Biden să demisioneze, şi al Melindei French Gates, fosta soţie a cofondatorului Microsoft Bill Gates.

Critic al lui Donald Trump, Bill Gates nu a luat niciodată poziţie public în cadrul unor alegeri prezidenţiale şi doreşte ca donaţia sa să rămână secretă, potrivit cotidianului american.

 

Gates a discutat despre donaţia sa pro-Harris cu prietenii săi, inclusiv cu Mike Bloomberg, fostul primar al oraşului New York şi un susţinător important al Future Forward, care a luat în considerare o donaţie de dimensiuni similare, au declarat două dintre persoanele informate. Potrivit acestora, donaţia lui Gates a fost direcţionată în special către ramura non-profit a Future Forward, Future Forward USA Action, care este un tip de organizaţie care nu îşi dezvăluie donatorii. Astfel, orice contribuţie a lui Gates nu va apărea niciodată în vreun dosar public.

„Susţin candidaţii care demonstrează un angajament clar pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale, reducerea sărăciei şi lupta împotriva schimbărilor climatice în Statele Unite şi în întreaga lume”, a declarat Gates pentru The New York Times, fără a confirma direct donaţia către Kamala Harris. Miliardarul a ţinut apoi să precizeze că a „lucrat mult timp cu lideri din toate mediile politice posibile”.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *