„Vă anunţ că, în calitate de preşedinte al partidului S.O.S. România, am ales să fim vocea raţiunii şi a echilibrului care trebuie să conducă România prin furtună şi să ieşim la liman. (…) Noi, suveraniştii, chiar dacă avem un procent mic în Parlament, dar totuşi mare, pentru că dacă e să-l adunăm sunt peste 35%, nu vor putea să-şi treacă legile organice. Va urma o perioadă de negocieri, am solicitat forţelor suveraniste să ne adunăm, pentru că există posibilitatea creării unui guvern suveranist, chiar minoritar, care să-şi asume scoaterea din haos şi faliment a României”, a spus Șoșoacă.

Europarlamentarul a adăugat că îşi asumă „sacrificiul” de a guverna în perioada grea care urmează.

Ce condiție îi pune Diana Șoșoacă lui George Simion: Să nu mai joace la două capete

„Mi s-a spus că este o nebunie dacă am prelua guvernarea României acum, când de la anul se va intra în colaps economic şi că cine va prelua guvernarea în această situaţie, va fi, efectiv, victima politicilor, pentru că va trebui să se sacrifice. Este posibil ca multe dintre reforme să aducă sacrificii mari pentru poporul român, pentru că după 35 de ani de distrugere şi de înstrăinare a tuturor resurselor României, în condiţiile în care nu ne-a mai rămas nimic şi suntem o ţară plină de datorii, evident că cine vine la guvernare îşi asumă pericolul de a dispărea definitiv din politica românească. (…) Eu una şi colegii mei primim să ne sacrificăm noi, dar măcar să începem salvarea României. (…) Partidul S.O.S. România îşi asumă acest sacrificiu, această responsabilitate de a salva cât mai mulţi români şi de a salva ţara integral”, a afirmat ea, potrivit News.ro.

Diana Șoșoacă a subliniat că speră ca AUR, partidul condus de George Simion, „din drag de România şi de poporul român, pe care trebuie să le pună mai presus de orice”, să se alăture S.O.S. în acest demers.

Întrebată cum ar putea un guvern suveranist minoritar să fie votat în Parlament, Șoșoacă a sugerat că actualii guvernanți ar urmsă să „primească ordin (…) pentru că-mi este foarte clar că actuala guvernare nu va putea să fie în stare să ducă mai departe, mai ales că vine scadenţa unor datorii”.

Şoşoacă a mai afirmat că România n-ar mai fi stat „în acest moment, deoarece Constituţia a fost abrogată de către Curtea Constituţională şi de către Guvernul României”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *