Dispariția misterioasă a tinerei Maria
Maria Kovalchuk se afla în Dubai, unde își anunțase mama că urma să participe la o petrecere. Se presupune că a fost invitată de doi bărbați care pretindeau că au legături cu industria modellingului. După acea seară, tânăra nu a mai putut fi contactată, iar familia, îngrijorată, a raportat dispariția. Opt zile mai târziu, modelul a fost găsit pe marginea drumului, cu răni grave și fără documente sau telefon.
Potrivit informațiilor furnizate de presa ucraineană, Maria a suferit deja patru intervenții chirurgicale și rămâne în stare critică. Familia suspectează că tânăra ar fi fost victima unor abuzuri la o petrecere exclusivistă organizată în Dubai. De asemenea, există speculații că ar fi fost implicată în evenimente de tip „Porta Potty”, cunoscute pentru umilințele și abuzurile la care sunt supuse tinerele participante.
O călătorie întreruptă brusc
Planurile Mariei includeau o călătorie în Thailanda pe 11 martie, însă nu a mai ajuns la aeroport, ceea ce a declanșat primele suspiciuni ale apropiaților. De asemenea, există informații că ar fi fost invitată anterior la un eveniment organizat în sprijinul lui Boris Kagarlitsky, activist rus încarcerat pentru susținerea unor idei pro-ucrainene.
Cazul Mariei Kovalchuk rămâne învăluit în mister, iar anchetatorii din Dubai continuă investigațiile pentru a stabili exact ce s-a întâmplat în acele opt zile. Între timp, familia speră la un miracol care să o ajute pe tânără să își revină și să poată oferi răspunsuri despre evenimentele dramatice prin care a trecut.
Maria Kovalchuk se află într-o stare gravă de sănătate / Sursa foto – Instagram