Cu Sebastian Stan în rolul fostului președinte, The Apprentice este o dramă plasată între anii 1970 și 1980, care urmărește ascensiunea lui Trump ca om de afaceri imobiliar la New York și relația sa cu avocatul și mentorul Roy Cohn, interpretat de Jeremy Strong.
Filmul a avut premiera la Cannes la începutul acestui an și deține în prezent un scor de 79% pe vestitul site de recenzii Rotten Tomatoes. În timp ce recenziile criticilor au fost în general mixte, oamenii din campania lui Trump și-au arătat dezgustul față de film: purtătorul de cuvânt Steven Cheung a amenințat cu acțiuni legale în luna mai considerând că este „gunoi” și „pură ficțiune care senzaționalizează minciunile care au fost demult demontate.”
Deși Trump a fost tăcut în privința filmului o vreme, fostul președinte a avut câteva cuvinte alese de spus despre „The Apprentice” la lansarea în cinematografe săptămâna aceasta, scriind pe platforma de socializare Truth Social: „Un film fals și fără clasă scris despre mine, numit „The Apprentice”. Au dreptul de a folosi acel nume fără aprobare?), crezând că vor arunca „bomba”.
„Este o treabă ieftină, defăimătoare și dezgustătoare din punct de vedere politic, scoasă chiar înainte de alegerile prezidențiale din 2024, pentru a încerca să ataci cea mai mare mișcare politică din istoria țării noastre”, a continuat el.
Trump a continuat să critice descrierea filmului despre relația sa cu fosta soție, Ivana Trump, interpretată de Maria Bakalova, scriind: „Fosta mea soție, Ivana, a fost o persoană bună și minunată și am avut o relație extraordinară cu ea până în ziua în care a murit. Scriitorul acestei grămezi de gunoi, Gabe Sherman, o scursură fără talent, care a fost multă vreme discreditat, știa asta, dar a ales să ignore.
„Atât de trist că și oamenii implicați în această întreprindere sperăm că eșuată, au voie să spună și să facă tot ce vor pentru a răni o Mișcare Politică, care este mult mai mare decât oricare dintre noi. MAGA2024!”, a conchis Trump.
Regizorul filmului, Ali Abbasi, a abordat anterior controversa din jurul filmului și reacția campaniei Trump în mai, spunând că nu crede că filmul este unul pe care lui Trump „i-ar fi displacut”.
„Nu cred că i-ar plăcea neapărat”, a adăugat el. „Dar cred că ar fi surprins. Așa că mă bucur să-l cunosc, să am o proiecție și apoi putem discuta despre asta”, a mai adăugat regizorul.
Cele cinci comune din România unde se trăiește mai bine decât în Vest