„Unul dintre lucrurile pe care vreau să le fac rapid este să mă întâlnesc cu președintele Putin, care a spus că vrea să mă întâlnească cât mai curând posibil. Deci o să așteptăm asta, dar trebuie să punem capăt acestui război oribil. Numărul soldaților pe care îi omoară este uriaș. Gloanțele zboară peste tot, sunt gloanțe puternice, pistoale puternice și singurul lucru care le poate opri este corpul uman. Nimeni nu a mai văzut așa ceva. Milioane de soldați au murit până acum, vedem numerele și totul este de necrezut. Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram președinte. Acel război n-ar fi avut loc”, a spus Donald Trump.
Cu ocazia unei întâlniri a organizației conservatoare Turning Point USA, ținută în Phoenix, Arizona, Trump a trecut din nou în revistă prioritățile mandatului său, iar încheierea rapidă a războiului din Ucraina se află pe locurile fruntașe:
„Președintele Putin a spus că vrea să se întâlnească cu mine cât mai curând posibil. Așa că, trebuie să ne așteptăm să se întâmple. Trebuie să punem capăt acestui război oribil. Milioane de soldați au murit deja. Nu s-ar fi întâmplat așa ceva dacă eram eu președinte!”, a spus Donald Trump