În mesajul postat de aceasta pe pagina ei de socializare, Elena Udrea a vorbit și despre decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale. De asemenea, fostul ministru al Turismului l-a atacat dur si pe vicepreședintele CNA, Valentin Jucan, pentru că a vrut să cenzureze REALITATEA PLUS. 

Vicepreședintele CNA, Valentin Jucan, ATAC JOSNIC la adresa Realitatea PLUS, televiziunea poporului. DOVADA unor PRESIUNI de neimaginat la adresa presei libere – VIDEO

”Toți cei care azi cer respectarea deciziilor CCR de anulare a alegerilor Prezidențiale, au tăcut ca slugile laşe, când în 2022 Constituția și Suveranitatea României au fost făcute praf, de clica Coldistă- Kovesistă- Sorosiștă de la București!”, își continuă Elena Udrea mesajul.Fostul ministru al Turismului leagă situația ei de anularea alegerilor prezidențiale, precizând că, dacă dorința a peste 9 milioane de români nu a contat, de ce ar conta că ea ca mamă nu a avut o zi de permisie pentru a fi lângă fetița ei. Elena Udrea susține, de asemenea, că CCR are legătură și cu condamnarea ei definitivă la 6 ani de închisoare, pentru luare de mită și abuz în serviciu.

Elena Udrea sare și la gâtul lui Valentin Jucan, vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, după ce acesta a încercat să ne bage pumnul în gură. ”A cenzura postul REALITATEA PLUS, este un atac fără precedent la libertatea de exprimare, și la libertatea presei”, spune fostul ministru al Turismului.În mesajul său, Elena Udrea se arată profund dezamăgită și afirmă că nu se aștepta ca Valentin Jucan, vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, să treacă de partea Cenzurii. Udrea a specificat că Valentin Jucan a avut mereu susținerea ei la Ministerul Dezvoltării, cât și la CNA, deși, spune ea, ar fi fost informată de servicii că Jucan era ”o vulnerabilitate”.

Cătălin Hideg, acuze la adresa lui Valentin Jucan, de la CNA: „M-a ajutat cu o autorizație și i-am dat o mașină”

În urma atacurilor dure lansate de Elena Udrea, reacția lui Valentin Jucan nu a întârziat să apară. Vicepreședintele CNA spune că va solicita Serviciilor să dezvăluie dacă la vârsta de 27 de ani, cât avea pe vremea în care se învârtea prin preajma Elenei Udrea, era sau nu o persoană ușor de influențat. De asemenea, Valentin Jucan, spune că a lucrat doar 3 luni ca interimar la Ministerul Mediului și că nu înțelege cum a putut să ignore ”așa-zisele” informații primite despre el. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *