Elon Musk a strâns în ultimele luni 75 de milioane de dolari în donaţii pentru campania prezidenţială a lui Donald Trump, cifre oficiale care confirmă că prosperul antreprenor îl susţine neabătut pe candidatul republican, relatează miercuri AFP.Şeful Tesla, SpaceX şi al X (fosta Twitter) a oferit „America PAC”, organizaţia sa politică creată pentru a face campanie în favoarea lui Trump, suma de 15 milioane de dolari în iulie, alte 30 de milioane de dolari în august şi încă 30 de milioane de dolari în septembrie, potrivit datelor Comisiei Electorale din SUA (FEC) publicate marţi.Miliardarul, care şi-a intensificat intervenţiile politice pe X, a urcat mai devreme în octombrie pe scena unui miting de campanie alături de fostul preşedinte şi s-a declarat pregătit să guverneze alături de Donald Trump în cazul victoriei acestuia.Elon Musk a anunţat chiar în noaptea de marţi spre miercuri pe X că va face personal campanie pe teren în Pennsylvania în zilele următoare.”America PAC” – care întruchipează în plan financiar virajul spre dreapta al unuia dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă – traversează state-cheie ale SUA, favorizând, potrivit Washington Post, campania din uşă în uşă în faţa altor metode de publicitate pentru a convinge cât mai mulţi alegători să voteze pentru Donald Trump şi nu pentru democrata Kamala Harris.Pe site-ul său, „America PAC” le propune celor dispuşi să meargă pe teren pentru a-i convinge pe alegători „de la 30 de dolari pe oră, plus bonusuri de performanţă”.Comitetul de sprijin promite de asemenea să plătească 47 de dolari celor care conving un alegător dintr-un stat cheie să semneze o petiţie în favoarea libertăţii de exprimare şi a deţinerii de arme de foc, „bani câştigaţi uşor”, a notat Musk pe reţeaua sa de socializare X.La sfârşitul lunii septembrie, fondul politic al lui Elon Musk avea la dispoziţie 40 de milioane de dolari, potrivit datelor FEC.Şeful SpaceX şi Tesla reia cu regularitate alegaţiile formulate de Donald Trump, inclusiv, de exemplu, teoria conform căreia tabăra democrată transportă migranţi „ilegali” în câteva state cheie pentru ca aceştia să poată obţine la timp cetăţenia americană şi să voteze pentru democraţi.Peste 5 milioane de americani au votat deja în avans pentru alegerile din 5 noiembrie, care, potrivit sondajelor, par extrem de strânse între Donald Trump şi Kamala Harris.