Președintele francez Emmanuel Macron și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au îndemnat marți, la Paris, la menținerea sprijinului militar ferm pentru Ucraina, în condițiile în care revenirea lui Donald Trump la președinția SUA face să planeze îndoiala asupra continuării ajutorului american pentru Kiev, informează AFP.

„Sprijinul pentru această țară agresată de Rusia rămâne o prioritate absolută”, a afirmat în fața presei șeful statului francez înainte de un dineu de lucru cu Rutte. „Desfășurarea recentă a unor trupe nord-coreene pe linia frontului este o escaladare gravă. Și noi vom continua să pledăm ca NATO și aliații săi să își aducă sprijinul pentru armata ucraineană cât timp va fi nevoie”, a adăugat Macron.

Potrivit președintelui francez, „aceasta este singura cale spre negocieri”. „Și vreau să fiu clar, când va veni momentul, nimic nu trebuie să se decidă asupra Ucrainei fără ucraineni, nici asupra Europei fără europeni”, a subliniat Macron.

Donald Trump, care se va reveni la Casa Albă pe 20 ianuarie, a amintit săptămâna trecută că el nu este acolo pentru a face război, ci pentru a face pace. El a promis în timpul campaniei electorale că va pune capăt în 24 de ore războiului în Ucraina, însă fără a preciza cum.

Alături de Emmanuel Macron, noul secretar general al NATO i-a îndemnat marți pe occidentali „să facă mai mult decât doar să-i permită Ucrainei să lupte”.

„Trebuie să menținem forța alianței noastre transatlantice. Provocarea imediată cu care ne confruntăm este sprijinul pentru Ucraina”, care „se pregătește pentru iarna sa cea mai dură” de la declanșarea invaziei ruse în februarie 2022, a adăugat Rutte.

Sprijinul nord-coreean adus Moscovei ilustrează necesitatea unei susțineri din partea SUA, a căror proprie securitate este pusă în discuție, potrivit lui Rutte.

Rusia susține financiar Phenianul și îi oferă expertiza sa în materie de tehnologii de rachete, a amintit secretarul general al NATO.

De asemenea, colaborând cu Coreea de Nord, Iranul și China, Moscova „nu amenință doar Europa, ci amenință de asemenea pacea și securitatea în Indo-Pacific și în America de Nord”, potrivit lui.

În timp ce Donald Trump le reproșează în mod regulat europenilor că nu alocă suficient de mulți bani pentru apărarea lor pe cheltuiala SUA, Emmanuel Macron a recunoscut că Europa „a evitat prea multă vreme să poarte povara propriei securități”, chiar dacă „aceasta nu a fost niciodată cazul Franței”, potrivit lui.

Președintele francez a reiterat importanța construirii unui „pilon european al securității noastre transatlantice”. „Acest lucru este așteptat pe bună dreptate și de administrația americană de la europeni în cadrul alianței”, a estimat Macron.

„Avem nevoie de o cooperare transatlantică de apărare mai robustă și de mai multe investiții în apărare”, a întărit secretarul general al NATO. „Cu cât mai mult vom cheltui pentru apărare, cu atât mai mult vom reduce riscul unui viitor conflict”, a subliniat Mark Rutte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *