El crede că România poate bloca alte decizii europene, pentru a pune presiune pe Austria. ”Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a afirmat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, care admite că România și Bulgaria au făcut progrese, dar consideră că nu e momentul unei aderări la Schengen și cu granițele terestre.
Eugen Tomac critică declarațiile ministrului austriac de Interne în dosarul Schengen: ”Mi se par extrem de incorecte la adresa României, în condițiile în care atât domnul ministru Karner, cât și toți ceilalți omologi ai săi din UE știu foarte bine că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile și evident că aici asistăm la un joc politic incorect la adresa țării noastre și a Bulgariei. Nu există nici un argument politic și tehnic pentru a justifica acest abuz de putere pe care-l face Austria de aproape doi ani de zile la adresa noastră”.
Eurodeputatul consideră că România ar trebui să blocheze alte decizii europene, pentru a pune presiune pe Austria în dosarul Schengen: ”Nici o țară nu este obligată să-și justifice votul, chiar și atunci când blochează o decizie ce ar trebui să acționeze în loialitate față de Acord sau Tratat, ceea ce înseamnă că și România la rându-i poate oricând bloca orice decizie importantă la nivel european, fără a-și justifica poziția”.
Eugen Tomac crede că România nu are șanse să intre și cu granițele terestre în Spațiul Schengen în acest an: ”În momentul de față este clar că în 2024 nu există nici o șansă ca România să intre terestru în Spațiul Schengen (…). Dacă România va avea capacitatea după aceste alegeri prin care vom trece să-și instaleze rapid un Guvern capabil să discute cu Varșovia, pentru că anul viitor, în prima parte a anului, președinția UE va fi deținută de Polonia și cred că Donald Tusk are capacitatea să impună pe agenda UE acest subiect și experiența necesară pentru a ne sprijini eficient (…), în Consiliul JAI din februarie sau din aprilie ar trebui să închidem acest dosar”.