Bărbatul, acum în vârstă de 60 de ani, cunoaște ca nimeni altul râul și secretele sale, pentru că a copilărit jucându-se în albia lui, scrie presa italiană, citată de știridiaspora.ro.

„Aici am învățat să înot, ca și bunicul și tatăl meu. În trecut, atunci când ploua, apa era parțial absorbită de sol și eliberată în diverși afluenți care transportă apa din Natisone. Acum, întrucât există o depopulare a dealurilor, apa curge pe pământ și intră în afluenți, ajungând imediat în râu.Astfel, inundația se produce brusc (….) Acolo apa capătă o viteză incredibilă”, a explicat localnicul italian.

S-a aflat cum au murit cei trei tineri români prinși în viiturile din Italia. Telefonul Patriziei a fost găsit sub apă și funcționează

Potrivit acestui, chiar și în această situație, cei 3 tineri români s-ar fi putut salva, dacă știau conformația locului”Există o „cocoașă” centrală, pentru că apa curge de obicei spre dreapta și apoi spre stânga. Nu a fost o inundație devastatoare. (…) Nu și-au dat seama că se poate umple. Dacă unul dintre ei ar fi fost singur, ar fi putut încerca să scape”, a mai relatat italianul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *