Suntem în plină campanie, și avem un candidat, Marcel Ciolacu, care intră indubitabil în turul 2 și trei care au șanse teoretice: Mircea Geoană, George Simion și Elena Lasconi.

Se întâmplă în campanii electorale cazuri ca cel al domnului Geoană. El are profil de președinte, are multă experiență, în politică. Răspunsul domnului Tal Hanan pare să ne spună că a fost în România și că a vorbit cu Geoană. Totuși, România e stat NATO, membru UE, stat de drept, iar organele abilitate și toate instituțiile trebuie să își facă datoria.

Mircea Geoană dă cărțile pe față. Ce relație are cu Tal Hanan, lider al echipei de hackeri „Team Jorge”

Dacă cineva a încălcat legea, trebuie să plătească. Așteptăm reacția autorităților statului. Trebuie să luam aceste informații în contextul alegerilor iar toate reacțiile sunt mai fierbinți, dar statul de drept trebuie să verifice această informație. Reacția acestui domn este puțin plastică. Spune că a fost în România, dar nu discută despre clienții săi, pare să recunoască faptul că Mircea Geoană e clientul său. De regulă sunt rezervat față de aceste informații legate de Ana Cătăuță. În această perioadă, toate personajele politice și partidele își iau măsuri. Cea mai importantă funcție în stat se alege pe emoție. Mulți vor să dărâme contracandidatul ca să câștige el. Legat de întrebarea „cum au ajuns pozele în mass media”, dacă până în 1989 ca să ai o cameră era o performanță, poate una la zece mii de oameni, acum fiecare român are telefon filmează și poate trimite pozele oriunde, chiar și la Tokio. La alegerile prezidențiale suntem pe Everestul politicii, deci jocurile sunt dure. S-a vorbit de manipularea alegrilor în SUA, ce să mai vorbim de Balcani.

Tal Hanan CONFIRMĂ vizita în România! Declarația-bombă făcută de șeful diviziei de hackeri din online: cum poate afecta cursul campaniei electorale

Nu cred că un astfel de personaj a intrat în România, iar serviciile nu ar fi știut. Totuși, sunt alegeri, lumea se înfierbântă, deci trebuie să verificăm foarte bine astfel de informații. Trebuie să fim calmi și să aplicăm legea în lumea intelligence nu apar întâmplător astfel de poze. Sunt convins că serviciile vor oferi un răspuns. Acest domn, cu un CV impresionant, nu putea intra la noi în țară fără ca serviciile să nu fi știut”, a declarat generalul Gabriel Oprea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *