„Nu o să ne atingem nici de calendarul examenelor. Nu trebuie să se atingă cineva nici de materie. Revenim la materiile de bază, pentru că nu reinventăm roata. Introducem disciplină în școli, remunerăm corespunzător profesorii și îi punem acolo unde trebuie, oferindu-le respect. Sistemul educațional trebuie să se axeze și să se orienteze către piața forței de muncă. Și universitățile nu mai trebuie să fie finanțate în funcție de numărul de locuri. Asta este cea mai mare prostie. Încercăm să compensăm decalajul față de celelalte state europene, făcând studenți la kilogram. Faci două facultăți, să vinzi ziare în stații”, a spus George Simion, în cadrul prezentării planului pe educație.

Președintele AUR a explicat că redarea demnității profesorului înseamnă, în primul și în primul rând, o remunerație corespunzătoare.

„Soția mea este profesor. Eu consider că are vocație pentru așa ceva. Dar nimeni care are vocație pentru a fi profesor și poate profesa și în alte domenii, nu va rămâne în sistemul educațional românesc, având în vedere salariile care se oferă. Doar să fii foarte, foarte pasionat! Mai mult, a veni în mediul rural, să fii învățător, profesor, este considerat de unii chiar nebunie dacă nu faci parte din comunitatea respectivă. De aceea, profesorii trebuie încurajați, trebuie stimulați, trebuie să li se ofere o locuință acolo, în comunitatea unde predau, pentru a ne asigura că și elevii din mediul rural au o șansă și au un viitor”, a adăugat George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale.

Profesorul Radu Baltasiu, propunerea AUR pentru ministerul Educației, a criticat reforma făcută de coaliția PNL-PSD, care a ciopârțit sistemul de învățământ românesc.

„Fără educație nu putem avea o societate. Este o minune că un partid și un lider politic este preocupat de aceste lucruri fundamentale. Sistemul educațional românesc nu trebuie doar schimbat, trebuie adunate cioburile distruse în special de ultima ispravă a cuplului Iohannis – Deca. Este la pământ. Sunt cifre îngrijorătoare. Doar 3% dintre tinerii din ultimii ani de liceu mai consideră cartea o opțiune”, a spus profesorul Radu Baltasiu.

Cristina Dacălu, Conferențiar universitar doctor, a vorbit despre nevoile sistemului educațional.

„Planul Simion pentru Educație nu este doar o strategie; este un angajament solemn față de dascălii României.(…) Vom lansa campanii naționale care să celebreze contribuția profesorilor la societate. Vom crea sisteme de mentorat care să sprijine tinerii dascăli. Vom implementa programe de dezvoltare profesională continuă, asigurându-ne că profesorii noștri rămân în avangarda cunoașterii și inovației pedagogice. Dar mai presus de toate, vom lupta pentru a schimba percepția publică. Securitatea și bunăstarea profesorilor vor fi prioritățile noastre. Nu vom tolera nicio formă de abuz sau lipsă de respect față de cei care își dedică viața educării copiilor noștri. (…) Redarea demnității profesorilor nu este doar un obiectiv – este o datorie morală. Este investiția noastră în viitorul României. Când investim în profesori, investim în copiii noștri, în comunitățile noastre și în națiunea noastră”, a subliniat Cristina Dascălu.

Planul Simion pentru educație cuprinde și reforma în domeniul cercetării. 

„Bugetul alocat cercetării din România este acoperit în prezent cu abia 0.13% din PIB în timp ce media europeană ajunge la 2.5 % din PIB-ul acestor țări, iar resursa umană alocată cercetării în România este una extrem de dificilă. Suntem cu 200 de cercetători la un milion de locuitori, ultimii în Europa. (…) Suntem cunoscuți în Europa și în lume pentru exportul de „materie cenușie”, dar unde este dezvoltarea și investiția în cercetare în țara noastră? Avem români în cele mai mari centre de cercetare din lume, dar nu reușim să îi ținem acasă, să le oferim o șansă aici. Cercetarea trebuie să devină în România pilonul central în jurul căreia se construiește întreaga țară: înseamnă învățământ de calitate, un sistem medical de sănătate performant, înseamnă securitatea românilor, înseamnă o infrastructură performantă, înseamnă un echilibru și o forță în context mondial, înseamnă un viitor sigur, o eficiență sporită în gestionarea resurselor acestei țări, siguranță alimentară, siguranță energetică”, a conchis fizicianul Silviu Gurlui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *