Într-un articol publicat pe blogul său personal, liderul AUR a exprimat îngrijorări serioase cu privire la viitorul TAROM, acuzând autoritățile române de complicitate în distrugerea „companiei fanion a țării”. Simion consideră că această tranzacție, care implică unul dintre cele mai valoroase active ale TAROM, este rezultatul unor interese obscure și al implicării politice la cel mai înalt nivel.

Cine din statul român și Comisia Europeană a agreat vânzarea pe bucăți a TAROM ?

TAROM a vândut sloturile de aterizare și decolare de pe aeroportul Heathrow, din Marea Britanie, companiei Qatar Airways. Este vorba despre 14 sloturi săptămânale și se naște întrebarea legitimă: cine din statul român și Comisia Europeană a agreat vânzarea pe bucăți a TAROM și înlocuirea companiei de stat românești cu Wizz Air?

Cine vrea falimentarea cât mai urgentă a TAROM? De ce distrugem o companie fanion a țării? Are legătură acest subiect cu vizita lui Marcel Ciolacu, în luna aprilie, în Qatar?

Există presiuni mari, există trafic de influență la nivel guvernamental ca locul TAROM să fie luat de alte companii, cum ar fi Wizz Air.

Îmi aduc aminte și de o declarație foarte ciudată dată de CEO-ul Wizz Air, o companie mai mult decât privilegiată în România având în vedere situația de acum câțiva ani în care BlueAir era permanent amendată de autoritățile statului român. În tot acest timp, mie, reprezentanții ANPC mi-au spus, în comisia de economie din Parlament, unde sunt vice-președinte, că ei nu pot amenda Wizz Air pentru că această companie nu are sediul permanent în România.

Vânzarea sloturilor TAROM către Qatar Airways, după peste 40 de ani de la prima operare a unei curse a companiei spre Londra, urmează să mărească pierderile și așa mari de până acum ale TAROM. Specialiștii în domeniu îmi spun că TAROM nu a vrut să câștige 10.000 euro minim pe fiecare tronson al cursei Otopeni- Heathrow – Otopeni folosind avionul Airbus 318, cu o capacitate de 114 locuri, în locul avioanelor Boeing 737 seria 800, cu o capacitate de 189 de locuri. Diferența de taxe între cele două tipuri de avion era acoperită din contravaloarea a maximum 5 bilete. Este evident că cineva a vrut să “îngroape” cursa spre a putea fi vândut slotul aferent ei.

Ce este de făcut, cum putem salva TAROM?

Prin Planul Simion pentru Transporturi, specialiștii și profesioniștii care lucrează în domeniu au gândit alături de mine, alături de AUR, măsuri concrete și eficiente.

Trecutul aviației civile ne obligă să depășim provocările pe care toți acești ani din urmă ni le-au adus, iar lista de profesionalism și consecvență ne-au dus în situația colapsului companiei naționale TAROM.

Este nevoie de întărirea capacității administrative a organizațiilor de stat și a autorităților. În Consiliul de Administrație nu sunt numiți specialiști și trebuie implementat un management cu adevărat profesionist, a publicat George Simion.

George Simion planifică se reindustrializeze România: Avem nevoie de exploatarea tuturor materiilor prime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *