Aeronava a aterizat în siguranță pe aeorportul Gimpo din capitala Coreei de Sud, la ora 7:25. Nicio persoană nu a fost rănită, relatează Boarding Pass, într-o postare pe Facebook. Jeju Air a transmis că pasagerii au fost îmbarcați într-un alt avion, iar apoi au zburat în siguranță spre aeroportul din insula Jeju, mai arată sursa citată.
Informația privind incidentul în care a fost implicată aeronava Jeju Air a fost confirmată de un reprezentant al companiei, care a declarat pentru AFP că firma pe care o reprezintă investighează „cauza” incidentului. Acesta nu a putut spune în acest stadiu dacă incidentul s-a petrecut din cauza trenului de aterizare.
Tragedia de la Muan a fost primul accident mortal pentru Jeju Air, care a prezentat „scuze sincere”.
Sectorul sud-coreean al transportului aerian este considerat în general fiabil de către experţi, astfel de tragedii fiind foarte rare.
Anterior, cel mai grav accident care a avut loc în Coreea de Sud a fost prăbuşirea unui Boeing 767 al Air China, care venea de la Beijing, pe un deal din apropierea aeroportului Busan-Gimhae, accident soldat cu 129 de morţi la 15 aprilie 2002.