Potrivit agendei, șeful statului ia parte la această reuniune începând cu ora 10:25 (ora României).

Săptămâna trecută, după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, președintele interimar Ilie Bolojan a fost întrebat care este principalul scop al Summitului de la Paris și ce progrese s-ar putea înregistra.

„Cel puțin în perioada următoare, vor continua discuțiile legate de acest plan pe care Europa îl susține pentru a-și consolida apărarea, inclusiv pentru a susține ca, după încetarea focului în Ucraina, la care sperăm să se ajungă cât mai repede, să existe niște condiții asiguratorii, pentru a avea o securitate care să fie asigurată pentru Ucraina. Și, deci, România, chiar dacă, așa cum am mai spus, nu vom trimite sub nicio formă trupe în Ucraina, va participa la aceste discuții, atât cele tehnice, care țin de zona militară, pentru că aceste aspecte care țin de planificări, de strategii, și care tranzitează, de exemplu, în România, au nevoie de datele respective, pentru ca Statul Major să fie informat cu ceea ce se are în vedere. Și vom participa la aceste discuții, așa am convenit și asta este poziția noastră”, a declarat Bolojan, pe 20 martie.

Ilie Bolojan a participat pe 15 martie la reuniunea în format de videoconferință convocată de premierul britanic, Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina și pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile și corecte.

„Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială. Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina și pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile și corecte. O încetare necondiționată a focului este un prim pas către acest obiectiv, iar Ucraina trebuie să fie de acord cu aceasta”, scria Ilie Bolojan, pe platforma X, după reuniune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *