„Femeile rome sunt femei și atât! Au aceleași drepturi ca noi, toate celelalte femei din România. Trebuie doar ascultate mai mult, pentru că au probleme care vin direct din comunitățile în care trăiesc”, a început Gabriela Firea mesajul după întâlnire.

Surprinzător este că întâlnirea dintre Firea și cele peste 100 de femei rome a fost organizată de liderii Partida Romilor „Pro-Europa”, care până de curând și-au arătat susținerea către alt candidat. Așadar, mesajul postat de Firea poate fi un semnal că în comunitatea romă din București s-au schimbat opțiunile politice pentru alegerile de duminică.

„De prea multe ori, pentru femeile rome realitatea este că nu au acces la servicii medicale, educație, protecție socială sau la locuri de muncă. În plus, se confruntă cu stereotipuri extrem de nocive pentru întreagă societate. Le-am transmis doamnelor că au un rol esențial ca mame responsabile în educarea și creșterea copiilor. Din ce în ce mai mulți tineri romi îndrăznesc să se implice activ în viața socială, politică și culturală, lucru care înseamnă progres.”, a mai scris candidata PSD la Primăria Capitalei.

În finalul mesajului, Gabriela Firea și-a manifestat angajamentul că după câștigarea alegerilor va colabora cu femeile din comunitatea romă pentru a rezolva o parte dintre problemele acestora.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *