Unii politicieni fac politică după cum bate vântul: în funcție de interes și de conjunctură. Este și lui Crin Antonescu, a cărui inconsecvență riscă să devină proverbială. Astfel, dacă în urmă cu câteva luni, acesta spunea că Nicolae Ciucă ar fi un foarte bun candidat pentru alegerile prezidențiale din această toamnă și lua apărarea PNL, arătând că partidul este ”la fel de sănătos şi la fel de bolnav ca media politicii româneşti, ca PSD, ca USR”, altfel stau lucrurile acum. 

Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, să ne amintim o declarație făcută de Antonescu în 2003: ”Cred că există un prohod programat de către unii, toată lumea moare de grija PNL-ului”, spunea fostul lider PNL, care sublinia că nu împărtăţeşte deloc ”grija prefăcută a unora pentru destinul PNL”.

El nu se limita însă doar la asta și chiar îl lăuda pe Nicolae Ciucă pentru că este un militar de carieră.

”Un militar are nişte calităţi care sunt foarte utile în politică, pentru că şi politica este o bătălie, cu mijloace civile, fără arme, dar o bătălie”, afirma Antonescu.

Acesta a avut chiar și un răspuns pentru cei care spuneau că democraţia ar fi  în pericol dacă la conducerea țării ar ajunge un general.

”Eu zic că bine ar fi să vină generalul!”, declara fostul sef penelist, precizând că ”asta nu înseamnă afectarea democraţiei ci înseamnă capacitatea de a conduce, pentru că un partid trebuie condus şi un general trebuie să arate că ştie să conducă”.

Din noiembrie și până acum lucrurile par să se fi schimbat fundamental. Miercuri seara, la un post TV, Antonescu a lansat acuzații în rafală la adresa conducerii PNL

”PNL este pândit de ridicol, ridicolul vine din această campanie cu cartea. Domnul Ciucă, un om cumsecade și care nu e un măscărici, nu se potrivește, chiar dacă va scrie un bestseller sau încă zece, nu se potrivește cu imaginea de scriitor și eseist. Tot ce sper e ca această carte dacă apare să nu fie secretizartă și ea, e destinată publicului. Campania este total neinspirată și duce spre ridicol. În politică ridicolul ucide, mai bine ești corupt decât ridicol”, a declarat Antonescu, potrivit News.ro.

Antonescu a mai spus că ”această candidatură este o formă de impostură dar impostura aparține celor 3-4 oameni” și a susținut că „se poate găsi un candidat performant”: ”Hellvig, Bolojan – două variante pe masă”. Citește toate declarațiile aici.

Despre o candidatură a lui Eduard Hellvig, fost șef al SRI, Antonescu a spus că ar fi complicat, dar pentru a fi președintele României trebuie să ai anumite cunoștințe, o anumită cultură, să ai anumite trăsături de personalitate, pe care „eu cred că Hellvig le are”, inclusiv „relaționările pe care un fost șef de seviciu le are” și „poate de asemenea să dezvolte o componentă de relații externe”.

„Hellvig avea aceste atuuri, Ilie Bolojan este un om despre care 70% dintre oamenii din politică știm că n-am mai discuta despre reducerile bugetare, că s-ar face”, a mai susținut Antonescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *