Klaus Iohannis nu mai are imunitate de când și-a dat demisia de la Cotroceni. Tocmai din acest motiv ar putea fi audiat în perioada următoare la Parchetul General.
Anunțul a fost făcut în exclusivitate pentru Realitatea PLUS de un fost judecător. Acesta a spus că președintele demisionar ar putea fi audiat în perioada următoare pentru înaltă trădare. Acțiunea ar putea să vină în contextul în care au fost făcute mai multe denunțuri și plângeri la Parchetul General, mai ales în ultima perioadă, în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale.
Pe de altă parte, acesta ar putea să fie anchetate și alte cheltuieli extravagante care au fost făcute în cele două mandate ale lui Klaus Iohannis.
Potrivit unei liste de achiziții ale Administrației Prezidențiale, o singură față de masă a costat nu mai puțin de 9000 de euro, în timp ce pentru recondiționarea unei uși s-a plătit chiar 14.000 de euro.
În altă ordine de ei, Înalta Curte de Casație și Justiție îi cere lui Iohannis să plătească suma de 300.000 de euro pentru chiriile încasate din închirierea unor imobile care nu îi aparțineau lui, ci statului român. Inițial, suma era de 260.000 de euro însă la această sumă s-au adăugat mai multe taxe și impozite.