Potrivit KCNA, Kim a calificat peninsula coreeană ca fiind „cel mai mare focar al lumii”, într-un discurs adresat vineri unor comandanţi militari la Phenian.

Kim Jong Un a acuzat totodată SUA şi Coreea de Sud că au adus tensiunile din peninsulă „în cea mai gravă fază din istorie”, a consemnat KCNA.

Sâmbătă, cotidianul Financial Times a relatat, citând surse, că acum Coreea de Nord susţine Rusia în războiul său împotriva Ucrainei nu doar cu soldaţi şi muniţie, ci şi cu artilerie grea.

Potrivit Financial Times, circa 50 de obuziere autopropulsate M1989 Koksan şi aproape 20 de lansatoare de rachete multiple produse în Coreea de Nord au sosit în Rusia în ultimele săptămâni.

Recent Departamentul de Stat al SUA a susţinut că mii de soldaţi nord-coreeni luptă activ alături de forţele ruse în regiunea de graniţă din apropiere de Kursk, unde sunt angajate împotriva forţelor ucrainene.

Informaţiile serviciilor de spionaj sud-coreene sugerează că Phenianul a desfăşurat peste 10.000 de soldaţi în Rusia, pe lângă livrarea de muniţie de artilerie forţelor ruse.

Creşterea cooperării militare între cele două ţări a fost consolidată de un acord semnat recent ce cuprinde un pact de apărare reciprocă, mai scrie dpa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *