Președintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 24-25 septembrie 2024, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Tema centrală a actualei sesiuni, „Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni”, reiterează importanța colaborării între națiuni în contextul diversității culturale și sociale existente la nivel global. Pe măsură ce lumea se confruntă cu provocări complexe, inclusiv crize climatice, inegalități economice și tensiuni geopolitice, discuțiile din cadrul Adunării Generale se vor concentra pe identificarea unor soluții durabile care să asigure avansarea păcii și a dezvoltării sustenabile.  

Participarea Președintelui României la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite din acest an reprezintă o oportunitate de evidențiere a contribuției țării noastre la efortul global de a accelera progresul către cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, într-un context care continuă să fie marcat de provocări majore la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, care sunt tot mai des nerespectate.

Președintele Klaus Iohannis va susține miercuri, 25 septembrie 2024, intervenția națională în plenul Adunării Generale a ONU. Cu acest prilej, Președintele României va pleda pentru menținerea dialogului la nivel multilateral, mai ales în formatul ONU, ca element esențial al siguranței regionale și globale.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va evidenția eforturile și contribuția României, pe toate palierele, la soluționarea problemelor globale actuale, de la crize de securitate precum războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, la provocări majore la adresa omenirii, printre care urgența climatică, erodarea drepturilor omului sau amenințările cibernetice.

În intervenția sa, Președintele României va pleda, totodată, pentru un sistem ONU reformat, capabil să răspundă tuturor provocărilor curente și viitoare într-un mod eficient și transparent.

Al doilea comandant Hezbollah a murit în raidul aerian israelian asupra Beirutului

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *