Kremlinul a pus sub semnul îndoielii declarațiile făcute la 28 ianuarie de către prezentatorul conservator de talk-show american Tucker Carlson. ‘Nu știm cu adevărat ce a vrut să spună Carlson când a afirmat asta’, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, când i s-a solicitat să comenteze presupusa tentativă de asasinat, într-o conferință de presă.Carlson ‘nu a furnizat nicio dovadă’ atunci când a afirmat în podcastul său de la începutul acestei săptămâni că administrația Biden ‘a încercat să-l ucidă pe Putin’, a spus Peskov, adăugând că ‘vremurile sunt de așa natură încât, fără dovezi, cel mai bine este să nu crezi tot ce auzi, indiferent cine ar vorbi’.Într-o primă reacție marți, Kremlinul a emis un amplu comunicat în care menționa că agențiile de securitate ruse iau toate măsurile pentru a-l proteja pe Putin și pe alți oficiali aflați sub protecția statului.Mult mai vehement a fost președintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, un apropiat al lui Putin, care a propus ca fostul președinte american Joe Biden și secretarul său de stat Antony Blinken să fie trimiși pe ‘scaunul electric’.’Este o crimă. Ar trebui ca (americanii) să demonstreze că au o țară democratică și să-l trimită pe Biden împreună cu Blinken pe scaunul electric. Atunci toată lumea ar vedea că (SUA) sunt într-adevăr o democrație. Dar dacă vor tăcea, vor tărăgăna lucrurile, ei bine, atunci să nu mai deschidă gura și să nu ne mai dea lecții’, a declarat Volodin, citat de Gazeta.ru.
Ana Maria Păcuraru, interviu-eveniment cu Tucker Carlson, jurnalistul american care l-a „descusut” pe Putin după invazia în UcrainaÎntr-o postare separată pe contul său de Telegram, Volodin a cerut ca declarația lui Carlson să fie luată în serios. Volodin a menționat că în ultimele 24 de ore, nici Biden, nici Blinken nu au negat public ‘dezvăluirea’ lui Carlson.’Pregătirea asasinării lui Putin, chiar numai luarea în discuție a unei astfel de posibilități, este o crimă. O amenințare extrem de gravă pentru securitatea globală. O cale directă către cel de-al Treilea Război Mondial. Aceasta ar trebui să devină baza investigațiilor pentru toate instanțele internaționale’, susține Viaceslav Volodin, cerând ca Biden și Blinken să fie investigați și trași la răspundere. El a amintit în acest context de tentativele de asasinare a actualului președinte american Donald Trump și a premierului slovac Robert Fico.Duma de Stat intenționează să se adreseze Congresului SUA și ONU în legătură cu declarațiile lui Tucker Carlson, a anunțat miercuri serviciul de presă al camerei inferioare a parlamentului rus. Această inițiativă a fost înaintată de președintele Comisiei Dumei pentru securitate și combaterea corupției, Vasili Piskariov, și a fost susținută de liderii tuturor grupurilor parlamentare, conform media ruse.Carlson a vizitat de două ori Rusia în ultimul timp pentru a realiza două interviuri, primul cu președintele Vladimir Putin, cel de-al doilea cu ministrul de externe Serghei Lavrov, în care aceștia au reiterat discursurile oficiale ale Moscovei de justificare a războiului în Ucraina, scrie Agerpres.Fost jurnalist, Carlson este un susținător vocal al președintelui american Donald Trump, care a promis să pună capăt războiului foarte rapid, o perspectivă ce a stârnit îngrijorare în rândul aliaților Ucrainei, care se tem că acesta ar putea face presiuni asupra Kievului pentru a accepta pretențiile teritoriale, și nu numai, din partea Rusiei, potrivit The Moscow Times.